Lumi Electrice in doua globuri cerebrale

Oricand si oricum da-mi un zambet

2012-02-01T14:36:00.000-08:00

Oricat de mult ar dura si oricum ar fi orice clipa grea...continua sa zambesti.
Continua sa aduci multa lumina zilei tale, si astfel toata puterea zambetului tau va topi incertitudinea.
Sper ca vezi cat mai des aceasta forta in tine...sa descoperi ca tu poti da gandului tau , viselor tale, aripi sa zboare , sa iasa din spatiul mental si sa te implineasca...prin fapt...iar cuvintele tale sa fie mereu cele venite din inima.
Tie...iti dau toata increderea mea ca vei reusi sa te iubesti, prin prisma zambetelor impartasite si ca vei reusi sa treci peste cele mai grele momente in viata. Tie cu siguranta iti va zambi cerul.

Inimi albastre

2012-01-31T11:35:00.000-08:00

Este o zi in care observ cum stau si decupez multe inimi...inimi albastre. Si nu mai stiu din ce punct...a pornit totul...si am ajuns aici. Cat de repede am acceptat si mi-am dorit sa fac acest lucru...si am sfarsit...intrebandu-ma...de ce decupez inimi?...si ce vrea sa insemne asta pentru mine?
Niste inimi legate cu sfoara...unite, conectate una la cealalta...un mesaj de iubire...
Un mesaj la care si eu am vrut sa particip dand contur unui carton albastru...spunand "da" ca sa ajut...n-as fi stiut ca voi face asta...dar acum ma gasesc in fata multor inimi...si ma simt iubita si iubind...si stiu ca vin timpuri cand fiecare va primi cate o inima...

Constelatii

2012-01-29T15:29:00.001-08:00

O lume creata ca sa o intalnesti. Fiecare om din aceasta lume, menit sa apara intr-un punct important al vietii tale. Orice intamplare sa fie de fapt premeditata...si sa aiba un scop nobil...cresterea ta.
Din toata aceasta efemeritate sa reiasa o mica parte din eternitate.

Speriata

2012-01-28T02:18:00.000-08:00

Speriata ca...lumea mea intr-o zi...se va destrama.
Speriata ca parintii mei vor pleca...prea devreme.
Speriata ca nu voi mai avea timp.
Speriata ca nu voi mai fi...
si nu este deprimare...ci regret...ca nu am dat mai mult...pentru aceasta viata...inca vad pasari zburand...inca pot spune te iubesc...inca pot zambi...mai bine acum decat din cer...
Am nevoie de aceleasi lucruri pe care le cer...dar tocmai asta-i lectia...sa ma opresc sa mai cer...si sa ofer...
totul e o lectie de ofertare...cat mai multa ofertare...cat mai multa plenitudine...si simtire...simtire..a lucrurilor...mici...oferite gratuit...dar totusi cu cel mai mare pret...respiratia.

Sunt speriata ca urmaresc...cu multa atentie...cum trece timpul , cum mor oameni...si cum eu alerg disperata sa fac cat mai multe lucruri sa ma umplu...sa ma simt...sa ma pot atinge...si sa pot spune lucruri importante celor la care tin...sa le arat prin gesturi si prin comunicare nonverbala...sensibilitatea cu care imi impartasesc sentimentele fata de ei.

Nu stiu de ce am o astfel de viziune...de ce ma pierd printre lacrimi si ma gandesc ca nu am timp suficient sa ma bucur...nu stiu cum sa gasesc o cale...catre cea mai mare sensibilitate sufleteasca...a tuturor...cred ca pana la urma tine de fiecare...in parte cum isi gestioneaza emotiile...dar eu sunt aici...asternand cuvinte simple...in spatele carora se ascund ape adanci...albastre, oceane de iubire, de incredere, de vise.
Un avion trece acum...il privesc de la fereastra...si trecerea lui lasa urme , o linie diagonala...aud voci...vocile parintilor mei...care glumesc , o masina de spalat ...televizorul...si gandurile mele...planurile mele...si toata ziua aceasta luminoasa inainte...
O zi frumoasa.

Castelanul Rozelor

2012-01-23T11:46:00.000-08:00

Avec délice ... je vais vous présenter un homme ordinaire, un ancien château

Castelanul Rozelor

Atmosfera de bal...sonate si rochii dantelate.

-Excusez-moi, je laisse cette danse?
-Mais bien sûr.
Si valsul rozelor isi incepu basmul.
Povestea se desfasoara in secolul 21, o vreme a iluminarii, si a turbulentelor spirituale unde castelanii, sunt fetele ascunse ale unor carti puse pe o fata de masa murdara...lumea de astazi.
Valsul unei roze incepe cu o nastere si se desfasoara pana la senectute...iar un castelan este o viata de om.
Viata unui om ce porneste a-si pune temeliile unui castel inca de mic...exersand aceasta arta...in nisip...si bucurandu-se de toate conditiile prielnice...acestui joc frumos...ce mai tarziu are sa devina un sanctuar...un labirint si o temnita...toate la un loc.
Incet incet...iscusinta umana isi face simtita prezenta...fricile pun lacat peste portile de fier...construite si ele pentru siguranta maxima...In turnul cel mai inalt...unde sade sufletul n-am lasat nici urma de legatura ...astfel incat povestea sa fie cat mai misterioasa...iar toata existenta sa fie o mare ghicitoare.
Oricand povestea se termina...cu un castel aflat in flacari...dar ca prin minune...intr-un timp foarte scurt castelul se ridica, o explicatie clara ca mintea omului este subapreciata...Ea poate crea obiceiuri si le poate mentine...iar realitatea nu mai conteaza care e...realitatea reala...sau realitatea mintii.
Dar sa revenim la partea romantica a povestii.

Je suis un homme sans amour ... trop rationnelle ... Alors mon cher, la danse, sans plus ... vous regardez les étapes, sans penser le monde ... Je me souviens que j'aime ..J'ai toujours aimé à se lever dans votre château ... pour la démolir et vous vous asseyez dans une maison avec des papillons.

Sa-ti iei cu tine randuri

2012-01-20T11:51:00.000-08:00

randuri de vorbe frumoase, ce si-au facut loc prin inima ta, in colturile roase de timpul ce macina memoria...Sa iei cu tine randuri de impresii si sa iti amintesti de cele mai frumoase culori ce ti-au pictat panza spiralata pe verticala...ce urca...si se termina cu o lumina...un far...
Un far al tuturor sperantelor ca furtunile se vor termina.
Sa iei cu tine aceste randuri care sa-ti rasune asa cum rasuna vantul...printre funzele de stejar, amintindu-ti de trecere...revenire...schimbare...si statornicie...sa nu uiti nici macar un rand...caci toate sunt facute...sa te poarte dincolo de ape...sus, pe far.

Scripete pentru vise

2011-12-29T05:06:00.000-08:00

Cu el agat de lumea mea stele. Iar povestile mele au un lac inghetat unde pot patina...
Mi-am transformat casa intr-un album. Cand revin dupa o zi, pun in rama fotografii si imi amintesc cum era.
N-am mai patinat demult...Inca trec pe langa lac si mai ascult glasuri de copii...
Casa unde locuiesc...are pereti subtiri...oricand din ei rasuna jocuri.
Zambete din adancurile unor idei...dau peretilor camerei impresia unor valuri dintr-o mare idepartata.
Cu scripetele cumparat dintr-un magazin vechi...am decorat o camera intreaga...lacul, stelele, fotografiile...toate le-am prins frumos...intr-un carlig...
Am organizat un vernisaj cu titlul Amintiri in rama...si mi-am deschis expozitia...uitandu-ma in urma mea...privind la toate gandurile...la toate lucrurile realizate....
Am facut bilantul... mi-am implinit multe vise.

Respiratie

2011-11-08T13:54:00.000-08:00

Un fapt...ireal...se petrece cu noi...uitam sa respiram...gafaim si ingaimam...timpi morti...ai vremurilor noastre. Am ajuns articole...ce sunt pradate de vant si aruncate peste strazi goale...ne purtam picioarele...in locuri pustii...ramase fara noi...unde suntem noi? unde suntem noi? unde suntem noi?..catre ce destin se indreapta acest secol care-si rupe filmul, si-l voaleaza si vrea sa uite...de trecut? ingropandu-si amintirile in superficial...mi-e frica...mi-e rece...mi-e gol...si suna a metalic...totul...ce inseamna totul...oamenii sunt goi...unde fug ei oare? unde le sunt implinirile...unde le sunt zambetele...unde sunt ei?...oricat as crede ca sunt inconjurata de oameni...sunt doar urme...de nume...si doar atat...in rest..n-a mai ramas decat o pata dintr-un microcosmos...si poate uneori...cate un vers despre o sfera din univers...care isi poarta in mod ales destinul de vlastar....
Respir si tresar...creste un vlastar.

Dincolo

2011-11-08T13:53:00.000-08:00

Dacă mă prefac într-o picătură şi mă preling până dincolo de mine...ce voi găsi?
Un singur loc in care se aude monoton beat-ul lent al inimii...
Un singur loc in care sunt mai aproape de soare
Un singur loc in care mai pot fi...
Acelasi gand cu o singura culoare...
Firul ce innoada...cate o zi...
Si ii face funda...semn ca fiecare trecere a timpului...este singurul loc...in care mai pot trai...ca intr-o miscare browniana...invartindu-ma inainte si-napoi in timp...prin amintiri, ori prin imaginatie...ori prin prezenta, tragand la sorti timpul zilei in care ma voi opri sa redevin fiinta...

Oglinzi

2011-10-16T07:03:00.001-07:00

"Trebuie sa plec zilele-astea
si n-am intrebat oglinzile
daca te-au invatat sa vezi
miezul flamand al lucrurilor.

Daca ti-au spus ca aparenta
ascunde ape adanci
si cuvintele au cifru
in indexul sentimentelor."
(Dan Florin Docsanescu)

Funda

2011-10-14T16:08:00.000-07:00

Ne indragostim…

Ca sa ne innodam fericirea-n-tr-o funda…

Cu panglici lungi…ce ating, intr-o secunda

Doua destine, prefacute intr-o clepsidra

In care timpul se imparte in doi…

Cu panglici lungi, cu gene lungi…

Te mai framanta intre priviri…

Cate-o naluca a unei amintiri…

Dar intr-o funda …se mai ascund

Si ganduri sifonate…

Si-atunci revin in simtiri..

Si ma praval in soapte…

Clandestin…ma petrec…

Printre brate…si ma infasor..

Intr-o funda..de sperante…

Coltul inimii

2011-10-14T15:22:00.001-07:00

Coltul lumii

Inmuiat…

Intr-o inima …

Faramitat…

In simtiri…

Se preschimba

Neincetat

In valea

Plangerii

Unde lacrima

Unor ingeri

A faurit

Un catarg

De idealuri

Parfumat

Cu pasul sacadat

De domnisoara

Mangaiata de o toamna

Ce-si duce trena…

De frunze uscate…

La altar…

Ciripiri tresar…

Se impart…si se despart…

In chemarea sacadata

Cadentata…

A unei litere de tipar…

AAAA…scapat…

Un oftat…

OOO…f, sa-mi incalt…

Fericirea in pantof…

Si s-o port alene…

Spre viitoarele troiene…

Unde or sa-nghete…

Genele semete…ale unor stele..

Cazute si ele…

Din simtirile mele

Ce-si dezvaluie in taina

Ascunsa teama…

A dezlantuirii…

Unui om…

Inchis in teminita…

Falselor oglinzi..

Care privindu-se

Se transpune fara voie

In identitati …perene…

Ce-l condamna…

La o lupta…

De recunoastere…

A propriei identitati..

Care ii vorbeste…

Doar cand el…se plimba

Cu ochii inchisi prin camera

Cu oglinzi…

Coltul lumii vazut prin falsele oglinzi…

Inmuiat in inima..

Si stors…de toata esenta…tare, a lucrurilor care ne fac sa vibram…mi se pare a fi…unicitatea si scopul pentru care suntem in vizita in camera cu oglinzi…

O casa cu multe iesiri si intranduri…imbratisata de pelegrinari…unde oamenii se cauta…in cate un colt…uitat de lume…

Alb

2011-10-12T15:00:00.000-07:00

Alb...si ce daca?
Ce daca vad numai alb?...mintea este o prelungire a unui strigat in culori...un ansamblu de mii de cioburi...framantate in ciocul spart...de pasare rara...milenara...ce m-a nascut intr-un cuib de lut...si m-a crescut in lumi de ceara...care ard in tangoul secundelor...ce-si danseaza sfarsitul de extaz...Alb...alb...in mintea mea pleaca si reapar...marunte minute...prefacute in placute...prefacute...subirele zabrele...dincolo de care se zbate o pasare care nu stie...ca trecerea timpului , e o paleta vie de culori, care la final, sunt inghitite de marele Alb.

Te Pretuiesc

2011-10-08T15:29:00.000-07:00

Daca astazi citesti vei sti ceva ce nu ti-am spus pana acum...ca te pretuiesc...pentru ca citesc, in ochii tai...existenta mea.
Prind contur in apele ce-ti reflecta sufletul...si imi modelez realitatea dupa formele tale cu si fara fond...si oricat de mult te-ar desparti orasele...gandurile...zilele...tot te simt aici...in fiecare colt de zi ce ma cuprinde...

Palizi si translucizi

2011-10-05T14:59:00.000-07:00

sunt ochii ...goliti...de timpul lor...o sticluta cu rom...cu esente tari...ramase intr-un strop oarecare.

Asa , o zi, pare , o oarecare, de la inceput pana la sfarsit...o lumanare , ce se topeste, intr-un timp uitat, scurs fara incetare si parca amutit...intr-o coma profunda. Nu mai simt, decat...ultimele ore...ale zilei ce s-a dus...in zborul sau spre apus...intr-un tango, la bratul infinitului inchis...si ma intreb cand e oare timpul meu?...vad trecand oameni , in ritmul lor, alert...
sper sa nu ma pierd, printre ei cu fiinta, si sa raman totusi palpandu-mi propriul drum, in intunericul acesta amalgamat cu cristale reci...ce stralucesc asa de puternic intr-o inima ce vrea sa-si invinga poticnirea...
extazul de a semana cu o stralucire imi tulbura gandirea...poate...exist pe pamant...sa sustin stralucirea, nu sa o redau...lumii, sa o expun...sa o compun...ci fara doar si poate...sa o sustin...
sunt in lume...sa-i sustin pe cei cu pasul alert...sa le tin trena...sa ii admir de aici de pe pamant...ca un copil avid de cerul deschis...caruia i s-a inchis pe retina...o stea...

Poate nu-s decat in sinea mea...omul cel mai mic...dar chiar si asa mic...pamantesc ma numesc....in faptul firii si ma indreptatesc a exista sub forma oglinzii...copacului si grinzii...care te acopera cand totul se clatina....

Portelan

2011-09-29T14:22:00.001-07:00

Te rog nu ma deda vantului cel ce spulbera trupul...unui glas stins...de stea polara..
Adu-mi aminte sa iti cant...in taina...zodia amara...a nefericitelor clipe...din care n-am cules decat unde sparte...intr-o apa tulburata...de absenta ta...clara, involuntara de fericire rara...
Ma zguduie abisul...se asterne-n mine ca o pata...se macina...si iese laolalta...cu celelalte surazande cioburi sparte...de o dalta...scapate de-o mana...tremuranda, intr-o balta de dureri...profunde...izvorate...din gandiri abrupte...
Mi-e sete de-o suradere...de un iz de menta...decent asezata..pe o bucata de suflet...cu gust de ciocolata...inzorzonat...cu un zambet galant...infatisat la portile tacerii...

Doamna Toamna

2011-09-23T17:16:00.000-07:00

Aniversam frunzele...chircite, pe margine de trotuar...strivite, de-o talpa grabita...ruginite...pregatite...pentru haina, ce-o imbraca asfaltul...acum...in pragul venirii tale, draga doamna Toamna...
Tu imbraci privirile...in culori, in frunze vestede...in scrasnirile trecutei veri...tu cosi, prin si pe sub gene...nori pufosi cu prelungiri...sub forma unor lacrimi eterne...scufundate, intr-o mare...ce-si revarsa albastrul peste noi...
Ma doare...draga doamna...toamna...culoarea ta...

Sfere

2011-09-22T13:58:00.000-07:00

Voiam sa te intreb...daca existenta ta...a fost infrumusetata cumva , de ceilalti?...

N-am sa gasesc vreodata, cuvintele cele mai potrivite.

pana acum...
pana aici...la varsta asta
am intalnit oameni
multi...
desi unii
n-au zabovit prea mult
pe aici..prin viata mea
mi-au schimbat imaginea
despre felul de a trai
mi-au dat consistenta gandului
ca exista...un nefiresc sublim
in natura umana
si ca...poate exista pana tarziu...in senectute
...vorbesc cu tine...si ceva din mine...ma face sa traiesc anume spatii necunoscute...emotii, prietenie, un nou plan , reciprocitate...
constientizez
ca de vreme ce ne-am nascut...aici, pe pamant, unde nu suntem inconjurati de niste sfere...care se lovesc intre ele...ci, intram in contact
si singurele sfere care pot exista nu sunt decat cele create de mintea noastra ca un strat de protectie si siguranta...
contra...virusilor suferintei
atunci imi imaginez...ca avem scopul de a ne infrumuseta
reciproc
vietile
cateodata...imi spun ca plecam...din lume
fara sa spunem
ce simtim cu adevarat
fara sa intram in adancurile inimii
Mai degraba ne preocupa inutilul
Suprafetele cat mai netede...si profunzimile...neexplorate...

Ce-am vazut

2011-09-18T15:48:00.000-07:00

Ce-am vazut ...astazi.
Am privit atent la lentoarea zilei...la felul cum ea curge printre degetele mele. M-am uitat acum...intr-o ora tarzie...sprijinindu-ma de o creanga de copac...ireala...la inceputul...lui, ieri.
Astazi s-a metamorfozat...a devenit un sublim si tandru...apus...de soare cu raze inegale...unele din ele, au venit mult mai aproape, au trecut prin mine, si m-au strapuns, altele aproape m-au atins iar restul...au ramas in mine...
Am privit atent dragostea...am vazut cum se infasoara si se desfasoara...ca o funda..in jurul acestui cadou oferit noua.
Am privit la orele de odihna scurse in tihna bratelor...ce m-au cuprins...
Mi-am cufundat inima intr-un galop...am privit atent cum un necuvantator...vorbeste asa de raspicat cu mine...transmitand...tandrete...si...tristete...simultan...
Am vorbit...si m-am logodit cu taina unei linisti sufletesti...am facut cunoscute intentii...si...am recunoscut...existenta unei lumi...ce nu exista...
mi-e teama.
Mi-e teama ca nu sunt prezenta...si ca mi-e frica de ceva ce ar trebui sa iubesc...
Mi-e frica sa iubesc pur si simplu prezenta...fara sa o mai analizez...fara sa-mi canalizez atentia pe cel mai bun raspuns...
Intr-un final...am vazut...frumusetea unui suflet...oricat de trist si singur ar fi el...si...el exista, chiar daca ne aflam in lumi paralele...o comunicare...intre oameni va fi mereu...ca intre doua lumi patalele...doar ca uneori, tocmai actul in sine al comunicarii poate fi un pod...
Si sfarsesc prin a urmari cu atentie ...o poveste fara sfarsit...si o melodie neschimbata...

Un golan trecea...

2011-09-16T17:16:00.000-07:00

Avea hainele peticite...si ducea cu el in buzunar...toamna...
Fura clipe de fericire...ca sa supravietuiasca...
si isi indesa in buzunare turta dulce...era un golan...al strazilor inghitite de o luna patrata...un fel de cutie ce-si tine in ea toate amintirile.
Cand pasea pe alei...toate frunzele fosneau...caci golanul...le canta, tainic...despre, melancolie si ...domol, despre rasarit si apus...despre ce-ar mai fi fost si ce n-a fost spus...si ele...uitau...sa mai cada...ramanau...agatate intr-o fractiune de eter...n....etern....miracol...oprit in drum...atarnat de un parfum, scuturat de un glas...si smucit de un bun ramas...al pasilor grabiti...spre taifas... al privilor atintite spre decolteul panoramei...unui trecut...ramas in vara...primavara...
Golanul...paseste usurat...multumit ca-si traieste anotimpurile...purtandu-le ca si cheile...in buzunarul de la haina..si nu ma mir...el e doar o plasmuire...lui nu-i cade timpul...decat in joaca...peste umar...se apleaca...timpul lui...doar pentr-o privire...aruncata...ca sa vada...tainic prin subsolul inimii...caci...stii?...in urma raman toate si pe toate le depozitam...in mansarda...spun unii...altii la subsol...Golanul...din noi...locuieste de cele mai multe ori unde apuca si mai des prin subsoluri...de ganduri descantate in adancuri...Inima lui daca ar fi cu susul in jos...ar fi mai frumoasa...s-ar muta in varful inimii...dar golanul...nu vrea...mai bine sa gandeasca la rece...mai bine sa alunece...spre profundul...trairilor lui.
Insa...tot golanul e golan...si el stie mai bine decat orice cetatean...cum sa traiasca...de pe azi pe maine cu un fir de paine...si cu toamna in buzunar...
Golanule...eu te iubesc...sa treci razant prin mine...si sa-mi lasi prezenta ta de spirit.

Din drumetii

2011-09-14T01:00:00.000-07:00

Priveam muntii...cum mi se dezvaluiau in zare...aveam mereu o noua imagine a lor desi erau neschimbati..

insa...in zare, lumina crapa trunchiurile brazilor...si-mi trimitea conuri de raze ce incalzeau

in zare...fetele oamenilor...

Pe geam, fluturi curiosi loveau aerul cu aripile...uitandu-se la noi...

Cu o mana distrata, tu i-ai indepartat... si in gluma le-ai replicat...

-Zburataciti de-aici, curiosi mici!

Si norii au zburat, si ei de-aici...totul e doar cer senin

Ganduri abisale

2011-09-06T10:40:00.001-07:00

Ce va ingramaditi asa?...ati uitat ca exista un rand pentru toate?...oricum...de ce ma mai agit?
Toate nu sunt decat niste forme trecatoare...forme fara fond...care se infasoara si ma strang...
Imi e tot mai greu sa nu retin lipsurile...
lipsa timpului
lipsa spatiului pentru mine
lipsa atentiei
lipsa grijii
lipsa dragostei
lipsa iubirii
lipsa bucuriei
lipsa unei escapade facute in doi

Cum sa fac sa trec impasibila la lipsuri...sa ma concentrez pe prea plinul existentei...si...totusi sa fac astfel incat sa iau ulciorul sperantelor ca sa pot umple cupa cu cupa...fiecare gol din universul meu launtric...cum?
Cum sa mai transmit emotii, fara teama ca vor fi distructive...dar, stiu ca emotiile tratate...
se vor alchimiza...
Ma cuprinde nelinistea...
O neliniste obtuza...ce-mi paralizeaza mintea...
Stau nemiscata in toate miscarea fiintei ...si fac doar lucruri fara importanta...spun lucruri fara importanta...nu-mi gasesc in toata invalmaseala de cuvinte...cele mai potrivite...rame...care sa infrumuseteze tabloul acesta...al trairilor...
Ma incovoi de durerea unor ceasuri trecute...fara ca eu sa fi facut ceva esential...si mi-e teama ca ma voi rupe...intr-o durere, de mal...fara cuvinte, cu multa tacere...la gandul covarsitor...ca va trebui sa masor multe compromisuri...si sa accept o realitate data..care nu e a mea...
Pentru moment ma intind prin campul meu...cu primavara lui cu tot...si rup trifoii...iar inimile lor le cos...pe haina spiritului.

Langurosi in galosi

2011-09-05T15:21:00.000-07:00

Ei ...aiuriti, se impiedica de cate-o emotie...
subtirica...ce se-nfiripa dupa bataile inimilor lor...
La galop doi galosi langurosi...se precipita..
pe-o orbita...
Ei uita de ei...si nu mai ramane decat o traiectorie in urma lor...
Urma de catifea a unor note muzicale...ce se indoaie...la fiecare suflare...de greier...
E prea fermecata...seara...galosii...alearga pe ape...sireturile lor...ca haturile si-au pierdut controlul...si acum sunt caii liberi.. far de stapan...galosi fara picioare...
ce va arde voua de plimbare...totusi...se precipita...unul dintre ei...hai mai bine...sa ne tolanim...cu sireturile la stele...
sa stam asa...cu burtile-nafara...si pe ele sa luceasca luna...sa se-ntrebe-ntr-una...ce-i cu astia doi pe-aici...ca-s tare bezmetici...
si venetici...si-au pus in minte...sa ma inchida...in oglinda pielii lor...luna...insapaimantata..isi spune multe prostii vrute si nevrute...de prea mare singuratate s-a cam screlozat...n-are cine s-o iubeasca...si se uita cu napasta...la galosii langurosii , si naivii...ce-si traiesc dragostea cu grija...cat mai multa grija pentru celalalt....
Ah ...pamantenii, totdeauna au fost cu capul ...pierdut, ratacit, printre spatiile dintre...astre...

Pielea in aburi

2011-08-30T10:04:00.000-07:00

O haină care ne ţine inimile învelite...
dar care descheiata de degete iscusite...
se aşează pe un jilţ
şi priveşte cum două inimi se înfiripă...
dragostea e o risipă...
de emoţii....
de respiraţii întretăiate...succedate...
sacadate. Fluturi...nascuţi...cu miile...
dintr-o atingere...decolează...haotic...
care-ncontro...spre cautarea de sine...
din dragostea inimilor...fluturii...se intrupeaza...iar hainele se descatuseaza de pe trup...cred ca toate zboara...imprejur...nu mai conteaza cu ce mai ramanem....daca ne raman doar inimile...sau...poate cine stie...un rand de aripi...indiferent imi e...oricum...
stiu ca orice moment...e un parfum de neuitare...
de sublimare...a noptii...ce nu se stie...daca exista ori e inchipuita...caci hainele noastre...de multe ori...avem grija sa le legam cu sfori...sa le tinem stranse pe noi...
n-am uitat de secolele..vechi si noi....cand corsetele nu le purtam doar noi...ci toate formele inchipuite ale psihicului...
Las-o sa cada...pielea ta...pe degetele mele...ca o esarfa...si printre degete sa nu mai simt...decat aburul imens al emotiei tale...

Sa Reinventam Emotia

2011-08-19T17:46:00.000-07:00

in gandul lui este ea...iar in inima ei hoinareste un el...
Cand un el si o ea...se intalnesc apare Emotia...
As vrea sa te intalnesc...ca sa reinventam Emotia...Da-mi voie...

Amplificatorul de joasa frecventa

2011-08-19T13:14:00.000-07:00

N-am sa pun degetul pe unda de durere ce ma sustine...intr-0 operatie imaginara pe cord deschis, amplificand tot mai mult tensiuni de joasa frecventa...am sa scot la suprafata...pesti, ce au suferit mutatii genetice...si care zboara...si ma duc...intr-o lume purtata de vant...un vant care spulbera orice tensiune...orice imaginatie...orice melancolie...care ma face sa ma simt vie...intr-o moarte la fel de vie...pe cat de clinica poate fi uneori...oare eu in ce plan mai traiesc...sau in cate planuri...si care dintre ele...o sa imi repare...crapatura din inima...
Cum este si perceptia umana...eu vad doar crapatura din inima...ma dor ochii sa privesc mai adanc in crapatura..si sa vad un lastar...cum se inalta...cineva pesemne ca a aruncat acolo un graunte de farmec...

Buchetul cu tresariri

2011-08-19T12:50:00.000-07:00

Din micul meu vacarm am lasat sa-mi scape o clepsidra...din care curg lacrimile , pastrate pe o etajera a sufletului meu prafuit, cu pulbere de stele...
Mai ingaim si acum un vis...in timp ce-mi tin ochii deschisi...si nu stiu ce sa cred...de e vis sau realitate...caci imi pare...ca-l traiesc intens...si ma cutremur ca nu-i gasesc un sens...
Un labirint de stari de spirit...ce-si croiesc drum catre un chip...mistuit de nelinisti...Nu stiu unde sa mai fug...prin mintea mea...sa gasesc un colt cu ape...sa ma imbat de fluxul orelor tarzii, sa sorb...glasul...lumii, sa fredonez odata cu greierii un cantec al verii..si sa ma imbat, oare cu ce?....cu aerul vietii mele...impletite uniform cu tine...
Intr-un final...ca sa alerg prin impletitura dintre noi...nu-mi lipseste decat o bicicleta...si poate o scrisoare...despre timp, spatiu, iubire, destin, si poate putina geometrie...o perpendiculara...doua paralele...si un cerc concentric...

Goana dupa melci

2011-08-19T12:48:00.001-07:00

Cochilii masluite dupa chipul unei mari pierdute intr-un desert...Nisipul fin ascunde, glasul marii intr-o palida...aparitie halucinanta...de ocean prizonier...intr-o scoica...Duc oceanul la urechi...si ma praval...ca o picatura...pe spirala milenara...a vechiului tinut, ce-si pastreaza comorile printre dunele de nisip...

popas

2011-08-14T23:46:00.000-07:00

popas...de un ceas, peste atlas...
cate un dans al ochilor pe-o harta...si
iata...sunt atras...
de-o escapada...
fug cu mintea in toate colturile
si o port in buzunarul camasii palide...
pe ea...fotografia smulsa intr-o noapte...dintr-o lume fara soapte...
undele spargandu-se...se mai aud...aproape de malul...uniform...al unui gand
gata...sunt hotarat...voi pleca...voi traversa culmile...si la rascruci...mereu voi intreba vantul...unde se duce...unde ma duce?...sunt hotarat...sa inving poza...ce-o port si s-o transform intr-o realitate...
vazuta in fiecare noapte dintr-un alt unghi...
Nu stiu, dar cred ca am uitat...cine este in fotografie si unde vreau eu sa merg?...
Nu mai conteaza...cred ca a fost doar o faza...
Va trebui sa ma reculeg...de la atatea vise...inchipuirile mele prind brate ce am strang...si ...ah, ma doare capul...cred ca am sa ma frang...
in doua bucati...in doua fragmente...
intr-o gandire si intr-o simtitre...
asa ca...inchid ochii...inchid si atlas...si la prima suflare..l-am deschis la mare...repezeala...aruncand degetul pe el...si surazand cand am privit unde ma oprisem...in inima mea.

Eternul ideal

2011-08-14T23:14:00.000-07:00

De veacuri...parfumuri cu nuante...se imprima ca un tatuaj, in romante ...cantate de vesnicii...ca o scrisoare fara plic...pierduta in nisip...isi duce existenta...efemera...eternul ideal...femeia...scanteia purtata in ochii ce-o iubesc...ea cade si se stinge intr-un lac, cu bolta si cohortele-i de stele...veghind la frumusetea existentei...acestui ideal, ce virbreaza mereu unic..in culori mereu...intr-o lacrima de dor...purtata pe firul de iarba...al unui secol pierdut...intr-un glas mut...de uimire
Ah, eternul feminin!...ora ei...se succede in fragmente...descrise de pasii purtandu-si valurile, si umbrele...printre murmurele istoriilor...ce vor vorbi prea putin...despre eternul feminin...ideal si ascuns...cine indrazneste sa priveasca atat de profund eternul...va fi strivit de doruri succesive...si atunci...efemerul...se va descatura cu cheia nepasarii...ignorantei vii....femeia...ramanand...o fiinta si atat...poate un simbol...al unei delicate aparitii...care isi face simtita prezenta intr-o anumita zi...si dispare...intr-o forma de relief...din palmele tale...

În felul său...Eternitatea

2011-08-06T17:41:00.000-07:00

"Fă-ţi timp să trăieşti."

O zi ca oricare alta...până la urmă totul se repetă, incepe încă o zi şi o să se sfârşească...iar timpul dintre început şi sfârşit...e măsurat cu un cântar...înşelător...putem cântări doar timpul care este între împlinirea unui ţel şi punctul de plecare...sau putem trăi pur şi simplu ziua...creând baloane de săpun ...în care stă închis aerul creativităţii...al improvizării unei noi capodopere ....începutul primilor paşi către intenţia de a da cursului unei zile...un contur personal...
Şi atunci fiecare zi va fi ca un dar...pe care îl vom deschide, îl vom sărbători şi de care ne vom bucura....

Timpul prezent...un bilet...nepreţuit spre o gură de veşnicie...în care sufletul zăboveşte de unul singur cu nasturii la bluza de metal a minţii...desfăcuţi...răsună ...tăcerea libertăţii...şi timpul a stat..

" Închide infinitul în palma ta...iar eternitatea într-o oră."

o să simţi atunci curgerea unei mângâieri...venită dintr-un fir de nisip ce-ţi iubeşte pielea sărutându-o...până când...se nasc steluţe...care te gâdilă în podul palmei...

Pasageri...

2011-08-03T08:35:00.000-07:00

prin efemer...ne inecam mereu cu valurile schimbarii...
Luati si purtati de apele timpului...visam la un moment al nostru...care sa nu se mai sfarseasca...Simt ca folosim optimismul uneori doar ca un mecanism de aparare in fata unei porti cu balamale ruginite , care ascunde in spatele ei o nebunie curata...caci noi fericirea n-o vom avea decat atunci cand vom trece poarta rezistentelor la schimbare...
Si atunci fericirea nu va fi dictata de rigorile pe care principiile noastre de viata le-au impus...ci va fi o fericire nascuta din abandon...nu va fi asa cum ne-am propus...ci asa cum fluxul prafului cosmic face sa fie...
Cand trec printre oameni...imi imaginez ca sunt de fapt o reprezentare a unui stol de pasari...care vor sa zboare...dar care sunt obisnuite sa stea pe o sarma toata ziua...si sa uite pana la urma ca au aripi...sau poate din cand in cand unele mimeaza zborul...dar cele care cu adevarat sunt implinite...nu le mai vad decat inimile...si rar mi-e dat sa le intalnesc asa...goale... dar pline....de continutul unei iubiri

Aşternut de nori...

2011-06-26T10:35:00.000-07:00

Cearşaf de umbre şi-a întins cerul...şi s-a descoperit pe-o parte în somnul său...iar ca prin vis el işi purta picioarele prin aerul gol...şi tălpile îi atingeau asfaltul...clătit de palmele norilor...
Jocuri de lumini şi umbre...pe scena visului ceresc...au născut prin lacrimi şi mult soare...un curcubeu care a îmbrăţişat cu grijă aşternutul de nori...şi i-a oferit cerului împlinirea viselor...
Din curcubeu de vise au răsărit fire colorate ce au făcut legături întinse între inimi...şi deşi m-am simţit în singurătate...uneori, acum ştiu că a fost doar un ragaz...pentru ceea ce aveam să aflu în curând...că până şi asfaltul poate împrumuta culorile curcubeului atunci când...întregul ajută o parte să capete nuanţe de fericire...aşa că în loc să ne închidem norii într-un borcan mai bine i-am căuta într-un viitor curcubeu de posibilităţi...sau poate cine ştie...i-am admira, printr-o umbrelă veselă...şi atunci e posibil...ca ei să încolţească din seninătate...Totul este o îmbinare...

Ţie

2011-06-22T14:46:00.000-07:00

Ţie, celui care intri pe această poartă...iţi doresc să întâlneşti o parte din tine...sau să descoperi o cameră unde multe fotografii stau atârnate de pereţii unei amintiri...şi să te laşi condus de ele...astfel incât scurta şedere să-ţi aducă în faţa ochilor o privelişte...cu iz de evadare...Ţie îţi ofer...fluturi cu aripi ce îmbrăţişează aerul astfel încât, ei să te îndemne să respiri adânc şi să alegi ceea ce te face fericit.
Ţie îţi mulţumesc că mai intri pe această poartă din când în când...altfel...această poartă ar rugini...ar scartai apoi ar cadea.

Umbre de vis

2011-06-22T14:18:00.000-07:00

Umbrele de vis...

Se mai inghesuie la colt de geana…ca o naluca, care aluneca prin paradis…cu o masca de inger pe fata

Miscari ale intregului trup cosmic se ramifica catre pamant cu terminatiile in oameni…care danseaza

Ma inclin si ma framant…in mainile unui dans la scena deschisa..ma intreb daca mai sunt…si daca pot continua sa fiu eu…

Scena deschisa...ma arde precum o foaie scrisa …si cer curajul de a transforma aceasta arsura intr-o boare care sa ma poarte inainte… precum roua ce se prelinge de pe firul ierbii…conturandu-se în ea imaginea unei schiţe despre visare

Lasă-mă să cred...

2011-06-20T14:45:00.000-07:00

Te rog lasă-mă...
lasă-mă să-mi port abisul spre necunoscutul unei noi apariţii...să cred că din orice cădere se naşte un om nou...să sper că nu există regres...ci există doar avânt fără progres...pentru prezentul ce adună colţi de fiară să ne sfâşie în aşteptări...Dacă aş putea alunga din viaţă aceste căderi pe gânduri...cred că n-am mai da problemelor...conotaţia de probleme...ci din contră ne-am arbora un zambet sigur...care nu se şterge decât cu emoţie de toamnă...

O carte născută din dorul de prietenie

2011-06-20T14:01:00.000-07:00

"Mai am şi o carte foarte subţire în care nu încape decât o iubire...pot să-mi iau locul lângă tine pe-o stea?
-Da, eşti prietena mea, spuse Prinţul."

Veleităţi de gălbenuş

2011-06-19T14:27:00.000-07:00

In timpul zilei am lăsat un gălbenuş în farfurie, iar peste noapte, nu l-am mai găsit...
S-a suit să ia locul lunii care avea nevoie de o escapadă...
Acolo de sus lumea i se părea o galaxie...ambulantă....şi agăţat de ceruri...plutea gălbenuşul din farfuria mea...printre norii călătorii...ca o corabie cu pânzele gălbui....
Nimeni nu-l remarca, numai eu ştiam de existenţa sa...şi de felul cum şi-a depăşit el condiţia...

Imbrăţişare mută

2011-06-19T03:17:00.001-07:00

Canapeaua are puls…

De fiecare dată când mă întind pe canapea, îi simt inima bătând...mă aşez cu faţa pe pieptul ei şi adorm ascultându-i pulsul...parcă ar fi umplută cu viaţa mea din timpul somnului...Chiar şi acum simt că am uitat in ea...visul trezirii...

Am să cred că într-o viaţă anterioară canapeaua a fost o scenă din care se nasc personajele....acum din canapea mai iese doar câte un arc...ca o formă de oftat...pe care trupul bătrân îl scoate ca pe un cântec strămoşesc purtat de orice fiinţă. Un perpetuum mobile al conştiinţei colective...pe care până şi canapeaua mea îl mai împrumută...ce imbraţişare mută între două lumi...

Micuţa poliglotă şi dragostea ei pentru cărţi

2011-06-18T02:58:00.000-07:00

Urcă în tren, o tânără...firavă, dar cu ochii ageri, ascuţiţi de aerul vulpesc...era pistruiată şi zulufii roşcăţivi îi fluturau, a veselie...citea de zor....dar nu ştiu ce citea...ţin minte doar...că avea cu ea, un geamantan de piele.
Ciudat a fost momentul in care...am trecut pe lângă ea...avea în mână o carte cu coperţile roase...era o carte voluminoasa...titlul, prea greu de reţinut...dar ţin minte culoarea cireşelor amare...din care erau coperţile...Trenul oprise in gara Ploieşti Vest...când, o văd, că se apleacă şi scoate cu o mână lacomă o altă carte...imediat cum trenul oprise în Câmpina, scoase o carte mai mică...de plictis şi curiozitate m-am apropiat de ea, prefăcându-mă că vreau să iau aer...şi mi-am înclinat privirea...erau pagini scrise în franceză...Marcel Proust...am zarit la un moment dat pe cotor...numele autorului.
Am plecat...mă uitam şi îmi târam picioarele greoaie...prin căldura din tren...mă miram şi în acelaşi timp curiozitatea imi marca prezentul...incepeam sa descluşesc ce o să se întâmple...la Breaza...din pacate oboseala m-a purtat într-un somn adânc, aşa că am prins urmatoarea staţie....
În Sinaia, ea, cu zulufii ei...statea aplecată peste o carte, şi parcă aluneca într-o lume nevazută...cu siguranţă că...aluneca pe bucla lui "a" şi lui "o", şi rămanea în vârful unui munte scris...plutind in idei..., era o carte de data asta verde...cu foi lucioase...râdea...destul de des...citind din acea carte...
O admiram...cum scoate ea câte o carte şi o devorează din priviri...în drum spre Buşteni...se cam foia...se pregătea să coboare...întâmplător...am fost lângă ea...coboram împreună...şi am zărit...o crăpătură în geamantan...de unde respirau filele...fata mi-a zâmbit de parcă ar fi fost descoperită şi dispăru în mulţime...aerul ei...m-a pălmuit direct în amintire.

Cascade din cerul de suflet

2011-06-17T20:49:00.000-07:00

Dimineata arunca peste tot cu soare...si cu vrabii...stropi de lumina pătrund printre genele ferestrelor şi aduc lumii o nouă faţetă neşlefuită a zilei...Sunete amorţite se aud din când în când...ca şi când...cu paşi domoli şi cadenţaţi incepe oraşul să-şi înceapă valsul...un dans încordat în frumuseţe...

Esta es una macchina di le stele

2011-06-17T16:44:00.000-07:00

Când o mână nevăzută, învârte de cheia unei cutii muzicale...din ea cade cate-o stea...iar in noaptea caderii ei...colturile prind alura unor aripi....

Dumnezeu a stiut prea bine de ce are nevoie sufletul omului...si a asezat pe coltul planetei...un cuib de pasari...care sa infasoare in aripi...pamantul...
Asa se face ca in fiecare dimineata spiritul...este chemat...sa-si ia trupul in primire...si sa si-l poarte ca pe un costum de carnaval...iar aripile pasarilor fosnesc si il pregatesc sa se trezească.
În timpul zilei, omul, nu aude...este prea preocupat...aleargă prin tuneluri, si urcă apoi in cutiile de tabla care să-l ducă în rutină...seara este prea epuizat ca sa mai audă...fosnetul ingrijorat...Clopotul metalic al nepasarii...s-a instalat.

Unde mai sunt dorurile? toate zborurile spiritului intr-un prea inalt intins de ceriu.
Am si eu destinul meu, de spirit, ce-si poarta rochia feminitatii....de ea tinand agatata un lant rupt... de care a fost candva atarnata o inima luata de vant si aruncata in largul apelor...de unde pescarusii vin acum...sa imi fosneasca la ureche...un cantec dacic....cu iz latin...luata dintr-o carte..."Esta es una macchina di le stele".

Eu cred ca suntem niste stele...cazatoare...manate de pasari calatoare....si purtate in ciocuri...pe cai nebanuite si efemere...din greseala un pescarus mi-a inghitit inima....si a fugit lasand urme pe nisip

Volver a tu sueno

2011-06-15T12:45:00.000-07:00

Dor de o gura de luna, si o mana ce-si plimba degetele prin palma grea a noptii...ca si cand s-ar imbraca in satin, mirosul florilor de tei invitati la un bal mascat...
Pe oglinda apei...danseaza o lebada...dupa ritmul unui felinar...amandoi, indragostiti amar...traversandu-si impreuna amaraciunea de a fi legati de lumi diferite...
Ce intamplare...sa fii un felinar..si sa te indragostesti de miscare...de cea mai tandra si delicata...umbra de inger....
La carnaval...lebada s-a intors la visul sau...de a purta o masca in timpul dansului...si l-a cucerit pe felinar...care s-a smuls din fire...si-a dat la o parte jobenul, s-a inclinat...si a invitat-o la un dans...
Noaptea, s-a asezat la pian...iar copacii au inceput sa fredoneze din frunze...ca la acordeon...alunecau amandoi pe clar de luna...si nimeni n-a stiut...ce au trait...

Pantoful ideatic

2011-06-14T15:45:00.001-07:00

O unitate de masura pentru dialogul interior...cu care ne incaltam principiile de viata...dandu-le o forma precisa...si protejandu-ne talpa inimii de spinii unei lumi cutezatoare...
Acest pantof cu care ma incalt este menit sa ma poarte pe un drum pavat cu bune intentii, dar acoperit de balti...care ascund gauri negre si adanci...ce ma pot inghiti, daca sunt singura...
Prietenia...pentru ea pledez...si imi doresc sa ma calauzeasca mereu...
In pantoful ideatic am ascuns ca intr-o casa...o idee ce de fiecare data urmeaza sa se implineasca...asa ca daca interiorul este fragil...imaginea din afara as vrea sa demonstreze multa duritate...in atingerea unui tel...acela de a-mi cladi viitorul pe pilonii respectului si iubirii...caci din aceste virtuti se naste forta spiritului.

Peste umarul stang

2011-06-14T14:00:00.000-07:00

Peste umarul stang...a aruncat o privire...ca si cand ar fi lansat de la departare, un semnal...codat.
Era ca atunci cand treci prin cineva...ca intr-o holograma...si resimti o emotie puternica si un fior rece...parca in acel moment lumea se transforma in vapori de aer...si nu mai stiai daca esti privit...tot ce simteai era Marele Val de Fluturi.
O emotie care defineste conturul unui chip, doar printr-o privire fugara...ce fotografiaza si imprumuta din tehnica vesniciei...elemente de conservare a momentului...
Peste umarul stang...vad amintiri acum...ca intr-o esarfa luata de vant...si purtata pana cand...este imbratisata de o creanga inflorita de tei...de unde eu privesc acum...fluturand...prezentul.

Am ales

2011-06-14T13:50:00.000-07:00

Cand impachetam , ma gandeam la toate emotiile pe care le-am ascuns in fiecare colt de camera...
Mi-e familiara apasarea cu care renunt la fundalul prin care mi-am oglindit o parte din personalitate...si recunosc necesitatea abordarii unui stil revigorant...
Am ales sa fiu un mozaic.

O noua imagine a firii

2011-06-07T14:16:00.000-07:00

Ai intalnit vreodata, omul care sa te priveasca ca pe un mozaic?...eu visez sa fiu vazuta astfel...si sa stiu ca exista un om care poate vedea altfel sticla...ca o poate vedea ca pe un film...
o viata ascunsa...in fiecare patratica de ceramica...asezata intr-un anume fel si care creeaza o noua imagine...a firii...

Mereu un sunet nou...si pastelat

2011-05-19T14:49:00.001-07:00

cine mai stie ce-o mai veni...dintre atatea suspine...cine mai stie...ce va mai fi...
numai pianul din mintea mea...cu un om invizibil apasand pe clape...isi desface in soapte, repertoriul ca un pergament pe care il citeste melodic...prin pasi, framantati si cadentati...ce se impiedica de vise...acolo o maree covarsitoare de sunete inaltatoare...imi cuprind fiinta si ma transpun intr-o lume diurna...cu o nocturna...si cu un scaun in mijlocul scenei...pe care stau scrise initiale...A.C....un scaun-balansoar..pe coltul caruia sta asezata esarfa atat de purtata a unei dragi amintiri de copila leganata in bratele primavaratice ale vietii......din acest scaun...in care ma asez...cuprinsa de valuri si reflexii solare...il vad pe omul invizbil de la clape...ii vad mai intai picioarele...stand copilareste...imprastiate...si il vad...imbracat in costum, cu joben...chipul nu i-l discern...loveste cu degetele...pianul...si din el se frang miresme ale unei fericiri.
Nu a sfarsit cantecul cand m-am trezit...am fugit de pe scaun cand am vazut un fulger...cazand spre omul cu joben...iar el...a redevenit invizibil...si a continuat sa cante mereu in mintea mea...ca intr-un glob ...desi suntele nu ies din mine...ele se sparg de peretii mei...pestriti acum...am peretii sufletului meu...ca un curcubeu...deoarece pianistul invizibil...scoate mereu din clape ...sunete ce ies in afara printr-o culoare pe care o port mereu imbibata in haine.

Metafora dragostei

2011-05-19T13:57:00.000-07:00

constat la mine ca am nevoie de omniprezenta unui dialog intre suflete...iar lipsa dialogului ma transpune intr-un monolog cu invelis de melancolie...
pana cand...redescopar o melodie in surdina...reprodusa la nesfarsit de corzile plamanului tau, prin care acum respir eu, de cate ori il ating...acest plaman care ma transforma intr-o coasta de stanca lovita de valurile unei mari prea albastre...cu varfuri de sirena...ce se scurg printre degetele mele...de piatra roasa si perena...o Stanca, ce-si scalda iubirea in brizele tale...date de branhiile pulmonare sarate care au tot filtrat aerul pana cand a prins iz de mare...atat de verosimil incat imi pare ca aud in tampla cum imi bate a aripa de pescarus...pornit in cautarea unui piciorus de stanca....de m-ar alege clipa fiintei tale...m-as preschimba intr-un val sau altceva...si-as redeveni femeia pe care tu , cu plamanul tau...ai modelat-o...cu gingasie si dragoste...de sculptor...
Si pana la urma acest monolog...se redefineste, pana cand se iveste inca un dialog...mereu in devenire...o comunicare omniprezenta intre suflete...pe care chitara de la tine...o retrezeste in mine...comunicare pe care o simt mereu vie...tocmai pentru ca ...ea, devine un simbol al conexiunii noastre...
Metafora pentru dragoste...este o chitara precum este unul din plamanii celui care respira iubirea celuilalt...

Rezonanta

2011-05-18T23:44:00.000-07:00

Rezonanta ....intr-o lume acustica...caustica...intr-un dans de zmeie...ce se-nalta ...se agata de ziua de ieri...cand inimile se acordau la cantecul unui zambet...venind dintr-un cerc de calatori ce s-au intalnit la rascruci de drumuri...si-au impartit bucata cea mai buna din ei...si s-au hotarat sa compuna o linie melodica...care sa rasune peste drumul lor...

2011-05-07T01:12:00.000-07:00

Pictor:Dumitrascu Gheorghe

Dimineti

2011-05-07T00:51:00.000-07:00

Dimineti cu ferestre deschise...
dimineti dupa soare si ploi...dimineti pline de vise...

Pictor: Emil Ciubotaru

Sa fii misterul ...

2011-04-28T13:31:00.001-07:00

...meu, cu care imi imbrac iubirea...

Ploua in noi

2011-04-28T13:07:00.000-07:00

Ploi in doi...dintr-o lume de nori, ce alearga pe cerul unor vise noi...ploi ce ne spala, cutele, si ne lasa urmele...pasilor goi...
Ploi de sunete ce vin dintr-o chemare dintr-un far de vise.
Ploi ce uda semintele sperantei.
Ale noastre nopti pline de ploi...in care, ne-am strecurat in inima celuilalt.
Ale mele ploi, care au trecut peste miile de masti, nascute din valuri de stari.
Ale tale ploi de liniste...ce si-au facut aripi peste ale mele ploi...
Ploi in doi, ploi din noi...

2011-04-28T12:47:00.000-07:00

Ea, cand trecea...volanele ii jucau, vesele , in privirile trecatorilor...fermecati de naturaletea copilariei...isi flutura bratele incercand sa explice ca o libelula traieste doar 14 zile...si ca mandra de bucurie...aceste 14 zile le dedica unui Zbor inaltator...
Serile ea, visa, ca zboara si ii cresc aripi, in timp ce zboara tot mai sus...rade in vis...cainele ei...care sta in fiecare seara langa ea, ca un strajer, tresare...si cu multa reverenta, ii adulmeca rasul...merge linistit si sa intinde...la picioarele ei...penduland...
la al 10-lea pendul...ceasul rasului a stat...
fata a adormit in tacere...iar spre dimineata...cand soarele a dat cu prima geana de lumina peste fereastra camerei, ea...visa...ca aripile ii scad si ca libelula din ea se stinge...cele 14 zile au trecut...
cand a deschis ochii...isi mai amintea ca ...libelula din ea, s-a simtit fericita...
Oare ce continut are viata unei libelule traita de un om in visul sau?...ea...se intreaba...
caci, viata unei libelule pare simpla...pe cand viata unui om...de cate zile are nevoie un om pentru a simti ca poate zbura...catre lumea lui?...cand simte el asta...cu totii avem un mecanism al evolutiei noastre care ne ghideaza spre urmatorii pasi...insa omul, aceasta structura permanent cristalizata care reflecta in nuante lumea...

Baletul stelelor cazatoare

2011-04-25T13:28:00.000-07:00

Imi imaginez despre oameni ca sunt precum stelele.
Ca dansul lor in viata tine doar o secunda, si ca frumusetea lor consta in paleta de culori pe care lumina lor o reflecta pe pamant...in timpul caderii...
Un balet de stele cazatoare...un spectacol dat intre cestile care in aburi...strecoara esenta sufletelor ce-au cazut din cer, prin scanteierea lor...pe-un vapor, de vise...unde ca sa fii treaz trebuie sa asculti fiecare cantec de pasare care se strecoara printre rotile de tramvai...
O palarie cu borurile roase...care plina de praf...in stralucirea soarelui...sa scoata la iveala istoria modei...
Un timp...o cana de ceai...din nou...intre doua suflete...intr-o lume pe care vapoarele prin trecerea lor...o suiera...printre valurile albe ale viselor inca nescrise ...
Un balet de stele cazatoare...si o scena pe care sa ne expunem, noi...aburi ce danseaza fermecator, pana la epuizare...

Cavalerii de portelan

2011-04-20T11:50:00.000-07:00

Visam candva ca exista cavaleri de portelan...cei care cu sufletul lor, se ciocnesc de suprafetele dure ale existentei, si care in trecerea lor, lasa urme de cioburi, incrustate in viata...acele lumi etern agatate de-un cer al viselor eliberatoare...si al fortei de a se asterne pe planul istoriei...

Asfaltul Pistruiat

2011-04-14T14:31:00.000-07:00

Asfaltul impestritat cu petale dezlipite de crengile libere...poarta astazi emblema primavarii...
Pistruile lui, ma emotioneaza...ma scot din latura cotidianului...si elimina cu totul banalul acestei capitale...care matamorfozat...in arcusul unei viori...traverseaza unduite cai...prin sufletul omului...o vioara care prin corzile ei vibreaza emotiile vietii...

Evadare in Culoare

2011-04-10T15:36:00.000-07:00

Gaseste-mi o panza prin care sa intru, iar lovirea panzei de trupul greu...sa fie asemeni impactului pe care apa il are la atingerea unui obiect greu..lasand unde pe planul apei...la fel panza...sa lase unde de culoare pe planul sau...in timp ce pasii mei inainteaza prin culoarul de culori...si fiecare haina a gandurilor mele sa se transpuna intr-un simbol...care sa imbrace panza...astfel incat la final sa pot vedea ce sunt eu cu adevarat...si in ce culori pot picta albul...aceast plan al posibilitatilor din care la inceput se naste unda unui plan si punctul sau de plecare...gaseste-mi o panza...

Cu sufletul florilor...

2011-04-10T14:32:00.001-07:00

...cu sufletul florilor se joaca pasarile...
...luand pe aripi mireasma lor...
...inaltand-o pana in zorii unei noi aparitii...
...fiinta...nascuta din flori, ridicata pana la nori, si transformata in eternul feminin...
...care imprumuta din cer vestmant de petale...si se asterne pe pamant sub forma unei noi primaveri, dintr-un ciclu reinnoit...de fiecare an in parte...
Masor cu privirea fiecare nor, si vad cum din el cad ploi ce aduc dimineti cu soare ...iar aleile pe unde trec...au copaci inmuguriti...
Parfum de primavara...ce se strecoasa in inima si face din ea...sa tresara timpul, spatiul...care dispar atata timp cat parfumul persista..

C-un ultim parfum...Istoria unei emotii

2011-04-05T16:48:00.000-07:00

...pierdut printre hainele tale, ma rataceste...efemer...
...nuanta pala, a unei amintiri...
... care readuce pe fundalul imortalizat al unei zile...
...clipe in care parfumul a devenit chipul unei transformari...
...ce te tine viu, prin simturi...
...atat de viu incat cred ca esti aici...de fiecare data cand trag aer adanc in piept...
...si-mi soptesti atunci cand rascolesc cu mintea...fiecare por...al pielii tale,
care a inmagazinat atata substanta...
... de la care cu greu ma pot sustrage...
...cand parfumul tau pleaca...
...parca imi pierd busola...
...asta se poate numi...
istoria unei emotii...
...pe care filmul mut o poate reda...doar prin gesturi...

Suprema ratiune de a fi...

2011-04-05T14:35:00.000-07:00

...se naste, se creeaza si se intretine prin puterea cuvantului, a gandului, a spiritului...

"Ei bine, acum intelegem acest cuvant rezervat altcuiva, inexprimabil, neasteptat, in acelasi timp, neintrerupt, afirmand silentios ca acolo unde orice raport lipseste, subzista inca, incepe chiar relatia umana in preeminenta ei suprema, este acel cuvant cu adevarat infinit, care, revenit in lume, toti cei ce indurasera acea experienta imposibila pentru a fi unul pentru sine insusi s-au simtit chemati sa ne reprezinte vorbind, pentru prima oara fara sfarsit , fara oprire." - Maurice Blanchot

Am sa afirm despre tine ca esti cel mai frumos, unic si important lucru care mi s-a intamplat in viata. Despre tine pe care te iubesc, oricine ai alege sa fii...om, sau poate floare, munte sau poate soare...nor sau poate umbra, portocala sau poate curcubeu, atingere sau poate racoare...alinare sau poate incurajare...te iubesc...oricine esti, pe tine...omule care alegi ce vrei sa fii...cu drag, iti dedic aceste palide simtaminte...menite...sa palpaie ca o scanteie in mintea ta.

Suprema ratiune de a fi...se incheie mereu, cu inca o zi...din care am cules note aurii...si le-am asternut pe-o foaie...cernuta cu siroaie...de ganduri.

Vine..vine...vine...a venit

2011-03-20T13:17:00.000-07:00

Pana la urma ceea ce te asteptai sa vina...vine...
Pana la urma tot ce ai dorit...se indeplineste...
Pana la urma ceea ce vine...vine pentru ca esti pregatit...dar vine, in pasi mici, marunti, numarati, calculati...iar acest moment apare...cand esti "nepregatit" sa il primesti...cand uiti cu desavarsire sa-ti mai doresti...cand mintea ta rasuna a liniste...iar pe fundal doar cate o clapa de pian se mai aude...e atata relaxare, incat totul se intampla...si vine...vine ...vine...peste tine...ca un vis...

Cele trei instante...

2011-03-20T02:25:00.001-07:00

...si timpul lor...
Lucian Blaga

Trei feţe

Copilul râde:
"Înţelepciunea şi iubirea mea e jocul!"
Tânărul cântă:
"Jocul şi-nţelepciunea mea-i iubirea!"
Bătrânul tace:
"Iubirea şi jocul meu e-nţelepciunea!"

(1919)

Lucian Blaga

Dorul

Seţos iţi beau mirasma şi-ţi cuprind obrajii
cu palmele-amândouă, cum cuprinzi
în suflet o minune.
Ne arde-apropierea, ochi în ochi cum stăm.
Şi totuşi tu-mi şopteşti: "Mi-aşa de dor de tine!"
Aşa de tainic tu mi-o spui şi dornic, parc-aş fi
pribeag pe-un alt pământ.

Femeie,
ce mare porţi în inimă şi cine eşti?
Mai cântă-mi înc-o dată dorul tău,
să te ascult
şi clipele să-mi pară nişte muguri plini,
din care înfloresc aievea - veşnicii.

Lucian Blaga

Ghimpii

Eram copil. Mi-aduc aminte, culegeam
odată trandafiri sălbatici.
Aveau atâţia ghimpi,
dar n-am vrut să-i rup.
credeam că-s muguri-
şi-au să înflorească.

Te-am întâlnit apoi pe tine.
O, câţi ghimpi, câţi ghimpi aveai!
dar n-am voit să te despoi -
credeam c-o să-nflorească.

Azi toate astea-mi trec
pe dinainte şi zâmbesc.
Zâmbesc şi hoinăresc prin văi
Zburdalnic în bătaia vântului.
Eram copil.

Volvitur tempus

2011-03-18T18:11:00.000-07:00

Pactul cu moartea timpului...a fost singurul plan la care am complotat ani in sir...cu toata fiinta mea...
Imi imaginam cum timpul, se sfarseste...la confluenta cu eternitatea...
Demascarea lui...si executarea lui, pentru mine au insemnat un subterfugiu...o cale de scapare din efemeritatea vietii...cu toata curgerea ei lenta...molcoma uneori, alteori alerta, tot mai alerta...iar moartea timpului a insemnat pentru mine libertatea utopica...de a face pasii in ritmul dorit de mine...de a strica si a reface...de a gandi si de a cerne...de a iubi...si de a ierta...de a cere iertare..si de a ma pendula pe planul unei ape...si a cugeta la variatiile miilor de posibilitati.
Iata ca...Timpul nu moare...doar oamenii mor in timp...iar prezenta lor nu mai este inlocuita de nimic altceva decat un loc pe care candva acestia l-au ocupat...care si acesta se altereaza si dispare...
Iar cel mai de pret lucru...este sa poti crea in timpul tau...o entitate formata din doi...care privesc spre orizont.

Ramificatii

2011-03-17T17:48:00.000-07:00

A existat candva, un om...din al carui suflet...s-a nascut un pom... o poarta de trecere spre dragostea vesnica fata de natura...si acum...o parte din ramurile lui, ating, constiinta colectiva...a celor ce au un puls clorofilizat...
Oameni care n-au uitat cui apartin...
Piese de lut...ce se sparg in bataia vantului...numai ramificatiile va mai tin...
Acele incregaturi din care stau atarnati lastari de afectiune si grija.

Pânza

2011-03-17T17:29:00.000-07:00

Pictură pe pânză...
Un lanţ de nuanţe, ce se infiripă, intr-un sens, un simbol, şi care în final , nasc...sentimentul.
Acea stare din care iesi, cu senzaţia că viaţa mai are să-ţi ofere mii de lecţii mărunte.
Nu e nevoie să fii ce iţi doreşti sa fii...ca sa fii iubit...pentru ca nu tu alegi cum esti iubit...există atâtea moduri prin care iubirea poate exista...
Nu e nevoie să te blamezi...e suficient sa te gandesti ca aceasta constrangere, te va duce la stramtorearea unei inimi prea mari ca sa sufere dintr-un nimic atat de mic.
Este nevoie de afectiunea ta, si de pacea ta, pentru ca razele tale solare, sa poata exista...este nevoie de acceptarea ta...pentru ca tu sa poti fi in definitiv...ceea ce uiti sa fii...un om, ce se preocupa de evantaiul sau de vise...
Pana la urma a te crampona ....nu duce decat la micsorarea unei increderi indispensabile tie.
Cu drag,
un prieten.

Filmul Voalat

2011-02-21T14:04:00.000-08:00

Al frumusetii intamplatoare...cu tot ce poate purta acest concept cu el...

Sa te lasi purtat de voalul unor detalii delicate, intr-un val de schimbari inseamna a purta cu tine mereu atarnat la gat un aparat de fotografiat, deteriorat de vreme...in care filmul s-a voalat...Dar pentru ca aceasta lume a ta pare mai reala decat anormalitatea...nu-ti ramane decat sa crezi...ca tot ce e mai de pret...ramane in acest film voalat...unde iti pastrezi credintele, limitele si posibilitatile imposibilului tau existential.

Framantare

2011-02-18T19:17:00.000-08:00

Mangaierea blanda a unui vals, poate reface aripile frante ale unei seri, pierdute in extazul pe care cuvintele il pot da unor suflete ce joaca sah pe o tabla virtuala folosind un nebun, drept piesa de baza a jocului.
In final nu stiu cum s-a terminat...am preferat sa dau sah mat, in anonimat...fara doar si poate cu regret ca cine stie pe undeva m-am angajat sa vand iluzii.
Ma aflu intr-un vagon de calatori, si nu stiu cand trenul va sosi in gara, dar cu siguranta ca somnul meu este dus acum...dupa ce in mintea mea am
cules un dialog de pe o tabla de sah.
Ma simt incarcata de intrebari...si as vrea sa aflu, sa imi spuna cineva, ca prezenta mea este necesara in viata cuiva....sa imi reaminteasca, sa nu uit...atunci cand aceste momente de gol interior se declanseaza si ma mistuie.

La mars cu lacul lebedelor

2011-01-27T10:20:00.000-08:00

Sunt in contracronometru...si reinventez istoria punand in functiune masina timpului...ma grabesc sa ajung intr-un secol trecut si ma imbrac corespunzator si cu tact ...intr-o rochie de epoca...
Sunt pregatita de o piesa de balet sub orchestra lui Chaikovsky...si alerg pe strazi...in pantofi cu snur de catifea...si dantelaria...trezeste asfaltul rece la atingerea sa...
Intorc privirile...cei care nu sunt obisnuiti cu astfel de prezente...si dispar...intr-o caleasca...cu cai incaltati...
La intersectie , teatrul se inalta monumental...sunt in intarziere...cobor din mers...vizitiul se uita mirat...si fug spre intrare...
-Biletul va rog!
-N-am...am...n-am bilet..am...
-Daca n-aveti bilet..nu puteti intra...
- Am biletul de intrare la "VIS".

Stupefianta…iubire

2011-01-24T16:22:00.001-08:00

Stupefianta…iubire

A ramas…fara atingere…simturile amortite…suflul vietii, acum, este intr-un singur loc…camera obscura…

In sinea ei..desi, trupul este invinetit de frig , iubirea inca mai bate…ritmul ei metodic, inca mai bate…ca degetele pe clapele uitate ale pianului…dintr-o casa memoriala…trupul ei…parasit…isi duce sufletul cu tot ce-a strans el, intr-un vechi gemantan…si se muta cu gandul catre un alt plan…

Secretul secretelor

2011-01-24T16:08:00.001-08:00

Am marcat triumflul imaginatiei asupra inteligentei…printr-un curcubeu de panglici volatile…ce se evapora, si-ti intra in piele, lasand permanent in tine parfumul unor doruri care ard carnea unei inimi…ce-a ramas cu peretii plini numai de fotografii ale unui timp pierdut…intr-o sticla, al carui mesaj…nu se stie cui iiva apartine.

Aceste panglici…care ma inconjor…in aerul cald al rasuflarii…ma transforma intr-o nimfa…melancolica, si uneori departe de acest planetariu…aceasta macheta la scara redusa...din care se scurge pe nesimtite luciditatea…in urma ei ramanand sclipiri de intuitie…

Cumpana de seninatate

2011-01-23T14:12:00.000-08:00

se sprijina intr-un azur de portelan...

Privesc la zarea de seninatate dintr-o cumpana de crengi, din care ani intregi am supt metafora imbratisarii.

Si ma intreb astazi, ce insemanatate am?
...pentru mine, eu de multe ori m-am considerat un cumul de operatii eronate...iar dezideratul meu a fost mai mereu mult prea indepartat ceea ce rezulta din aceasta ecuatie...ca eu insumi ma simt prea departe de sine.

Iar a ma iubi inseamna a ma invita intr-un tango al acceptarii...
Si odata cu el poate vor veni acele zile in care sistemul solar se va alinia pentru implinirea mea cosmica...
Am stat intr-un foisor de unde am privit cum pasii de lut...modeleaza prezentul.
Acum ma intreb, cum sa procedez...sa prind aripi sa zbor...sau sa cad si sa experimentez viteaza plutirii si biciuirea aerului care imi brazdeaza fata, imi patrunde sufletul si mi-l curata de orice blocaj interior.

De fluturi mi-e dor...sa-i mai prind in globurile mele, oculare...si cu acest caleidoscop de pe retina...sa ii transform in infinite cadre, in infinite posibilitati pe care ochiul le poate vedea ca apoi mintea sa poata infiltra o informatie noua...un lucru poate capata mereu o alta seminificatie.

Intr-o cumpana de seninatate...experimentez imbratisarea eului cu sinele si supraeul...si ma culc in causul palmelor unui mare vis...sa bat si eu gongul unei impliniri launtrice.

Cum te mai simti?

2011-01-23T13:13:00.000-08:00

La galop prin universul meu launtric,
ma simt scindata.
Simt uneori ca sunt depasita de situatie, si ca nu ma pot ridica din golul in care am cazut...ma simt singura si parasita de mine insumi intr-o neincredere comuna cu intunericul din care nu poti culege odihna...ci nelinistea, si teama ca voi ramane mereu intr-o stare de comorbiditate profunda cu mine.
Si din cand in cand mai licare...ceva
O stea...
Un praf dintr-o stea...care s-a decid sa cada peste mine si sa ma lege intr-un dans al schimbarii...ceea ce ma face sa ma gandesc la felul cum lucrurile sunt relative...si cum realitatea este mereu reprezentata printr-o varietate de fatete...fiecare dintre ele dispunand de o aura de implinire la fel de profunda ca oricare alta, pe care noi o putem imputernici cu forta de a deveni realizare...asadar...neincrederea in mine este o slabiciune de a da frau unei fatete negative...a realitatii in legatura cu mine...si de a sublinia ingrosat tot ce vad neplacut...
Dansul acesta in sus si in jos...mi se potriveste, insa vreau sa il schimb cu unul mai armonios si mai vesel...si aici vine intrebarea...cat de motivata sunt sa il schimb si ce avantaj imi aduce dansul anevoios de acum, pe care atata amar de vreme l-am intretinut cu ardoare...de n-am reusit sa il transcend...si sa ma eliberez de el...
Probabil ca imi place sa imi dau impulsuri nervoase puternice ca sa pot face ceva mai pe urma..si sa fie realizabil pentru mine...poate.

Gandire pierduta…

2011-01-23T10:31:00.000-08:00

…la…

Arcusul viorii, la orele de repetitii, la corzile rupte si inlocuite…la exercitii repetate si incheiate in dureri…la faptul ca toate acestea nu se vad, in afara rezultatului final…o melodie inceputa si dusa la bun sfarsit…care poate sa trezeasca un fior lung in tot trupul…sau poate nu...

Depinde…

Dar…

Ceea ce nu se va sti niciodata, vor fi lungile ore in care ma gandesc la tine, desi tu nu sti.

Si sunt de-o constienta pura…cand spun ca stiu ca ai disparut, dar fantasma ramane vie.

Tu existi in mintea mea…si iti irosesti pasii pe cararile dintre spatiile ramase libere pe acest gol alb…acoperit de litere…care curg, dintr-o minte singuratica.

Imi amintesc ce inseamna prietenia…staruinta chipului unui om drag, pe pelicula memoriei…

Lipsa unui semn vizibil din partea celor doi prieteni nu inseamna ca fundatia nu mai exista…sau ca unul din ei a incetat sa se mai gandeasca la celalalt…

Dupa mine…viata imi aseaza la megafon cate un disc care se repeta…asa cum un violonist repeta pana il dor degetele si asa cum ceilalti nu stiu cat de mult repeta el…cu totii credem ca numai noi ne gandim …si ca ceilalalti nu se mai gandesc la noi…uitam sa luam in considerare probabilitatea…si faptul ca suntem importanti ca fiinte…in mersul vietii celor din jurul nostru indiferent daca acestia au iesit sau nu din drumul nostru..pentru prezent…

Si desi eu nu imi amintesc decat rarele intalniri memorabile…ma gandesc ca te gandesti mereu la mine…nu insistent…ci placut, ca la o prezenta indispensabila care iti readuce in plan, un zambet .

Fluviul trairilor

2011-01-23T09:24:00.000-08:00

Cand te-am privit m-am dus cu totul intr-un infinit de spatii…ochii tai mari m-au catapultat intr-un eon…trecut, si de acolo privesc inmarmurit tineretea.

Aceasta vapaie ce da scantei intr-o inima…si-o face sa-si imagineze…scenete de dragoste internationale…intre un el si o ea, pierduti in zare…un orizont ce le arata rasaritul a tot ce inseamna energia unui timp ramas in loc, impietrit de acesta emotie, jucausa din ochii tai…incarcati de semnificatie…

Ma uit fascinate si ma invart in mine insumi…fastacit.

Nu stiu ce sa cred si cum sa ma reped…spre viata…

Un avant de aripa cuprins de dorul de a trai…un alt fel de rai.

Acest dor ..in sfere se plimba prin tot trupul…si in sfere …fluturi danseaza…

Aripile lor soptesc un cantec de libertate…si cand ritmul accelereaza sferele se sparg…iar zborul fluturilor devine larg…atat de larg..incat se naste…Fericirea…

Un nimic…ce ia amploare dintr-o farama de zambet…si o raza de soare..dintr-o minte luminata…si un suflet curat…

Si cand vad ca timpul isi mareste pasii…ma scutur si sunt constient ca vremea trece…dar ochii-ti raman la fel...de…vii, scumpa mea fericire.

Felul tau de a naste in mine traiul unei bucurii…ma umileste…si ma inalta…mi-ai dat lectii din care am retinut ca fericirea consta in lucrurile cele mai mici…si in cuvintele cele mai putine…dar dragi…

Am sa tin minte ca numai atunci cand am ceva frumos de spus…ma pot repezi sa spun…

Am sa retin ca…fericirea poate fi daruita…ca sa fie impartasita…ca echilibrul sa fie in balans…si ce dau sa primesc si iarasi …

Un acord imi mai dau…sa fie lumea cum sunt eu acum…fascinata…de trecut, de istorie, de ceea ce sunt…de present…de felul frumos in care se contureaza viitorul apropiat…caci cel ce tine de ani…nu imi apartine.

Asadar pentru mine charisma…consta intr-o privire dupa care te intorci…o privire venita din alte locuri…care te innebuneste in ansamblul ei…si te face sa iti doresti sa fii fericit oricum.

Introducere

2011-01-08T13:28:00.000-08:00

Stii...chiar nu te-am mai vazut pana acum, dar imi inspiri multa caldura, esti printre putinii care reusesc sa aduca in planul real , exprimarea emotiei...
Intalnirea cu tine face ca aburii din cana mea cu ceai...sa nu dispara. Voi sorbi din aceasta cana impreuna cu tine, un zbor de oameni de zapada...

Ma rascolesc amintiri...ale unui trecut indepartat...lasat in urma mea, pe care copilul din minte, natang si curios, il scoate la suprafata...intocmai ca un sipet, trecutul este inchis cu lacat...ce pacat..ca totusi lacatul este ruginit, si ...deschis...a ramas asa de cand oamenii sunt pe pamant...cineva a scos din el, gandurile negre...acele clipe din care omul respira din abundenta prin ceata...vapori de aer, ce il sufoca, vapori calzi evadati din cutremurul materiei...din respiratia intretaiata...sacadata, a unei vieti incalcite...din care planurile odata stabilite, sunt spulberate in vant...din care prietenia uneori poate fi pusa in primejdie din cauza unui singur gand...
Vapori de aer din care sufletul , nehotarat, nu cade la pace cu sine insusi.

Nu-i nimic...

Un strop de ploaie o să cadă peste noi

E semn că de departe se apropie furtunoase ploi

Dar nu-i nimic

E norul cel mai mic

După ploi de dimineaţă soarele va fi de viaţă.

În miez de flori în chip de fluturi vom zbura

Ştii, ca două moi petale, ca doi copii ne vom juca

Dar nu-i nimic

Vom fi copii un pic

Ca-ntr-un vis de mult trăit ce începe-n răsărit

Roua să ne mântuie, să ne mai întârzie.

Tu, când privirea o ridici

Mă topesc câte puţin de parcă nu mai sunt aici

Tu, şi zâmbetul tău curat

Sunteţi într-o clipită un gând adevărat.

Abia aştept să-mi povesteşti şi din trecut

Atâtea lucruri ai trăit încât şirul le-ai pierdut

Dar nu-i nimic

Îmi povesteşti un pic

Ca un prunc te-aş asculta, aşezat în palma ta

Glasul tău îl voi iubi din adâncul inimii.

Aştept şi seara să apară negreşit

Va fi luna mai aproape atunci când ne-om iubi

Dar nu-i nimic

Vom pluti un pic

Apoi stele de ne-o place să culegem pentru noi

Aripile ne-om desface şi vom trece şi prin ploi...

Urme de culoare

2011-01-01T06:56:00.000-08:00

Fac pasi de dans, cu degetele pe bluza alba a unui AN...pe care inca nu-l interpretez...dar care ma va duce tot mai departe de ce-a fost...
Ma imbat cu haos multicolor...ce vibreaza in unde sonore, prin apa limpede a firii, linistite si cu iz de nebunie spontana ...
Imi reprezint o imagine despre mine, si sunt un mozaic de peisaje...
Ma pierd in penumbra unor nevoi primare...o sete si o foame de senzatii profunde, traite intr-un mod spiritual, inalatator...
In lutul pe care il modelez in palme, se ascunde o sfera, o lume noua, cu un continut cu aroma de migdale...la inceput, fragila, mai tarziu intarita de timpul care trece...
Imi doresc aceasta tarie si aceasta fragilitate...care sa dospeasca frumos pe vatra unei maturizari personale.
Sunt un atelier unde poti veni sa sculptezi, sa pictezi, sa modelezi...sa te cunosti pe tine prin felul cum mainile iti joaca prin necunoscut...o noua definitie a legaturii dintre nou si imaginatie creatoare.

Cartea postala

2010-11-19T16:41:00.000-08:00

Orice pe lumea asta...are in spatele unui obstacol, zambetul reusitei...
Iti sunt alaturi.

Cheia Sol a unui Imn

2010-11-18T18:01:00.000-08:00

Pe portativul mintii, cheia sol...este constiinta
Notele care se intiparesc sunt redate prin sunete...cuvinte sonore, alteori difuze, uneori ascunse...
Stampila ce pecetluieste o partitura dintr-o zi oarecare...se termina cu emblematica luna pe cer...si atunci...melodia seamana cu un imn al amortirii...
al...pribegirii printre frunze uscate, printre umbrele trecutului, printre zambete amutite...ramase paralizate intr-un colt al amintirii, printre incercarile chinuitoare de a prelungi orele trezirii...ore in care sufletul canta la lira unor duioase doruri....de sine.
Aceste ore in care trupul incovoiat, duce toata simtirea spre adormire...par o linie melodica dintr-un film al eternului tipar uman...ce-si transporta visele de pe o zi pe alta...asteptand iluzoriu un tren care sa aduca baloti intregi de "TIMP"...timp pentru vise, timp pentru pasiuni, timp pentru realizari, timp pentru descoperire, timp pentru reintregire...timp pentru tine...timp pentru noi.
Intre timpi...am sa las partitura sa se inghesuie in intunericul din paharul nocturn...basii din casti, sa-mi fie pavaza spre insusirea unui vis, sub forma de note muzicale...iar cand am sa ma trezesc sa imi iasa prin piele o cheie sol...a unui imn inchinat vietii.

Atunci cand o plaja de nisip

2010-11-15T15:31:00.000-08:00

...M-am ridicat la nivelul solului, si, paseam in aurul nisipului desertic...
...Atunci cand o plaja de nisip se ridica in fata ochilor mei, eu plang...caci tot ce-a stralucit vreodata in visele mele a semanat cu aceasta unda enigmatica ce reflecta atat de puternic razele solare...si parca le loveste de mine...care ma topesc sub apasarea lor...

Si desi ingaim mereu cuvinte ca "visare, apasare", consider ca eu inca sunt la stadiul de copil ce isi gandureste propiul vis, unde in jurul sau e caldura sufleteasca, un soi de afectiune care s-ar dori ...a fi, ca un buldozer...sa apese, sa sfarame orice urma de teama, de neincredere, de tremur...
Ah si ce groaza ii e copilului din mine de a mai gandi...as prefera sa fug si sa imi las in urma labirintul de idei...

Arcul de Triumf al Visatorului...

2010-11-15T14:14:00.000-08:00

este un altar al marilor sperante.

Cred ca in incinta acestui arc, sunt expuse amintiri, ale devenirii...

Triumful rezida in faptul ca marile vise au zburat si s-au lovit cu tampla de realitatea din zorii zilei.

......................................................................................
Stau si ma proptesc cu gandul de marginea unei usi prin care trec raze de lumina...cercuri concentrice de idealuri...
Stii ca nu imi mai gasesc pasii?...ei mi-au ramas in urma...si nu stiu unde ma aflu...
Cred ca, pasii mei s-au ratacit de mine.
Filele din cartea Mea, cumparata acum 365 de zile...atat de incarcate sunt incat literele au cazut pe un parfum de lut, si acum citesc doar printre randuri...caci toate frazele mele s-au dus in emotii, si s-au reconfigurat.

E multa apasare, incat nu stiu cine ma imbratiseaza atat de tare...mi-as dori sa fie o schimbare, acel arc de triumf...care ma inalta spre vise ce au piloni rezistenti bine infpiti in solul intuitiei.

...Akita In

2010-10-16T16:22:00.000-07:00

Istoria unei prietenii, nu se sfârşeşte.
Ea continuă să işi întindă aripile peste pământul plin de fluturi pictaţi de degetele lui Dumnezeu.
O prietenie intotdeauna are la baza...punctele de suspensie.
Lasă să se strecoare intre dialoguri, spaţii în care cuvintele mor pe buze...în timp ce sufletele vorbesc pentru eternitate.
Oricât timp s-ar duce, n-am să te uit...imi voi aminti mereu de tine.
Oricât ar fi de departe posibilitatea de a mai şti ceva despre tine...eu voi afla calea ta pe drumul pe care l-am parcurs împreună cândva...
Viaţa mea se inclină acestei prietenii....
Istoria prieteniei va continua să se nască mereu din inima oamenilor, buni...iar eu te voi aştepta, spirit nobil.

Lumea din Curcubeu

2010-10-05T14:04:00.000-07:00

O Fetita intr-o zi cosea din hartie creponata si dantela, o lume colorata...ce scanteia in jurul ei...si trimitea prin prisma mintii un curcubeu de vise.
Baloanele colorate pe care le prinsese de un picior al bancii din parcul in care se plimba zilnic...s-au desprins si au zburat...pe rand...unul din ele se prinsese de crengile unui copac...tocmai atunci, incepuse sa bata vantul, destul de puternic...iar crengile vibrau in aer a bucurie ...intalneau pentru prima data atingerea catifelata a unei culori..trimise de departe...din cerul ochilor de povesti ai unei fete...ce se nastea ca sa aduca orasului lumea sa din curcubeu..

Desfiintarea timpului

2010-08-23T14:05:00.000-07:00

Lacrimi duse pana in strafundul oceanului si scurse din cel mai incarcat nor…se preling in picaturi mari si se astern intr-un suflet gol.

Vastitatea lacrimilor, umplu sufletul de imagini, ce plutesc pe apa sarata.

Momente fotografiate si resimtite puternic prin filtrul senzatiilor.

Cand ochii intalnesc zambetul , atunci , pe marea intinsa de lacrimi, o raza de soare, scoate din aceasta goliciune un munte de vise…

Delfinii ce se joaca in salturi mortale printre stancile inaltate monumental…imi inspira vointa lor catre inaltare.

Ma descalt de sandalele tesute din ganduri si alerg dezlantuita pe campul plin de maci..din fata marii ce-si deschide bratele albastre sa ma cuprinda.

Puls

2010-08-16T14:57:00.000-07:00

...Bataie de aripi...zgomot puternic rasunand din piept...strunele vietii bat...bat...bat...s-au oprit.
Cata liniste si cata pace...in acest moment in care m-am desprins de corp s-am alergat, pana cand in urma mi-au ramas toate, hainele, trupul, gandurile, eul...am ramas numai poveste...si ma privesc cum sunt...asa...lasata in urma, in ritmul muzicii, in ritmul acordurilor...valsand simtiri, emotii...si ma privesc cum ma zbucium...cum invat pasii de dans, cum ma impiedic si cad...
Mi se pare ca imi pierd increderea ca dau inapoi dar ca totodata, de mine parca este prins ceva...ce ma tot trage in sus, ma tot ridica de fiecare data cand cad, este greu de observat insa in mine ceva imi spune ca este cineva langa mine mereu, si ma tine strans, imi sopteste si e bland, insa nu-l aud, pur si simplu ceea ce spune fara sa il aud...in creierii mei parca da comanda de a ma ridica si a incepe din nou pasii de dans...mai sigur, mai ferm, mai incantator, cad si mai tare...de data aceasta mana ce ma tine...ma ridica prea repede ca sa imi dau seama ..si continui...am obosit...dar devine placut...In acest dans...incepe sa se configureze o silueta...imperceptibila in toate detaliile care emana forta...si care pare o punte de legatura intre mine si dansul meu....si am reusit, pasii de dans mi-au iesit.
Acum vad, constat ca silueta se departeaza, si se uita spre mine, cea ramasa fara pic de carne si puls...cea care acum doar vede din afara...se uita si atunci ....ma trezesc fericita, dansand.

MicuŢul Cafegiu

2010-08-16T11:23:00.000-07:00

...cu mustatile-i de nea, si-a-nmuiat in cafea boticul pofticios.
Ma incanta deseori ca-i poznaj si e zglobiu...
...ma incrunta cand imi roade...degetelele catifelate,
si acum mi-e dor de el...ca-i plecat la somn si el...sa viseze lapte mult, si poate si-un degetel.
El imi seama-a catel, dar il cheama Miaunel...el mi-e prieten si-l iubesc...si as vrea sa-l smotocesc.

Dedicatie cu labuta la purtator si un strop de lapte cu cafea...miiiiau.

Ratacire de pianist

2010-08-11T00:20:00.000-07:00

Cu degetele sale pierdute in aer...ametit de aburul unei noi melodii ce se configureaza pe buze si in gand...din inima-i tresare un sunet...si degetele tremura pe clape.
Dupa lungi momente de sfasiere interioara...ratacind in eter...pianistul noteaza...si canta, noteaza si canta...iar pasii sai sunt asternuti cu sunet in linistea casei ...
Trecatoarea din mine...il asculta si astazi...cum rataceste chinuitor in el insusi..pentru a afla drumul unei noi melodii.
Valsez printre valuri de emotie...si astfel drumul meu devine un cantec pe care pasesc zambind mereu.

Pasind in "linistea" chitarii

2010-08-11T00:07:00.000-07:00

n-am sa distrug acest imens bazar al gandurilor cu cuvinte
...am sa las ca unda acestor pasi sa faca cercuri pe lacul limpede si clar al profunzimii tale...iar ceea ce se va auzi din adancul tau sa fie un lin acord instrumental.

Rugaciunea unei Viori

2010-08-08T07:31:00.000-07:00

Sa renasti din cantecul pe care il redai sufletului, prin mine.

Tu me manque beaucoup

2010-08-08T07:06:00.000-07:00

Tu imi lipsesti cel mai mult, cand nu-mi ramane spatiu sa te cuprind.
Acel ireal moment in care trag de firul nevazut al intemeierii unui castel de nisip.
Ma imbrac in valuri de mare...si iau apa dulce a varsarii tale in cupa de cristal a infinitului...pentru a sorbi un acord de chitara.

Ma intind intre doua viduri...si devin o prapastie a unui timp oprit in loc, unde in fata stau prezentul si nimic altceva...
Intre -infinit si +infinit, sunt numai eu...cu degete care valseaza pe "rondelul rozelor ce mor"

Fragment din mitologia celulei.

Din Lirica Norvegiana

2010-01-28T15:20:00.000-08:00

In memoriam Tatiana Stepa

"Invata de la apa sa ai statornic drum

Invata de la flacari ca toate-s numai scrum

Invata de la umbra sa treci si sa veghezi

Invata de la stanca cum neclinit sa sezi

Invata de la soare cum trebuie s-apui

Invata de la vabtul ce-adie pe poteci

cum trebuie prin lume de linistit sa treci

Invata de la toate caci toate-ti sunt surori

cum treci frumos prin viata, cum poti frumos sa mori!

Invata de la vierme ca nimeni nu-i uitat

Invata de la nufar sa fii mereu curat.

Invata de la flacari ce-avem de ars in noi

Invata de la ape sa nu dai inapoi

Invata de la umbra sa fii semerit ca ea

Invata de la stanca sa-nduri furtuna grea

Invata de la soare ca vremea sa-ti cunosti

Invata de la stele ca-n cer sunt multe osti

Invata de la greier cand singur esti, sa canti

Invata de la luna sa nu te inspaimanti

Invata de la vulturi cand urmerii ti-s grei

si du-te la furnica sa vezi povara ei

Invata de la floare sa fii gingas ca ea

Invata de la miel sa ai blandetea sa

Invata de la pasari sa fii mereu in zbor

Ia seama fiu al jertfei prin lumea-n care treci

Sa-veti din tot ce piere cum sa traiesti in veci"

Aburi printre degetele iernii

2010-01-28T15:02:00.000-08:00

Ca o respiratie intretaiata...

Libertatea iti opreste pulsul...

Si te face constient...

Te desprinde de infern...

Si-ti ofera un paradis inghetat...

Intr-o minte ce viseaza ca libertatea n-are spiritul sau...si ca ea este doar o utopie...

Libertatea sta inchisa acolo unde lucrurile nu pot fi patrunse cu gandul...

Un suflet stapanit de imaginatie poate vedea intr-un cal...libertatea ce galopeaza dincolo de lume, vrand sa strapunga granitele sufletului tau...si sa-ti redea printr-o atingere rece...trezirea la viata.

De fapt a fi liber inseamna a nu fi imprejmuit de constrangeri, de exploatare si de un mediu in care nu esti acceptat asa cum ti-ai dori sa fii...ar insemna sa fii un spirit dezlantuit...care a spart demult barierele grajdului ce se ridicau in fata sa...

Asta ar fi libertatea..un cal salbatic in plus...un mustang ce a pasit pe un teritoriu strain, si care-si incearca acum curajul...

Vrei sa fii un cal intrupat...si sa faci ca toata magia acestei povesti sa devina realitate?...

Imi doresc ...ca acest farmec sa te cuprinda cu totul si sa te faca sa fii fericit..oricine ai fi tu si orice ai fost pana acum, as vrea ca de acum incolo sa fii ceea ce ti-ai dorit sa devii...

Sol de Pace

2010-01-24T02:13:00.000-08:00

Atunci cand cade o stea...unde se duce?...eu am vazut-o luminand si disparand...ce se intampla cu toate stelele cazatoare?

Toate stelele din lume sunt colectionate de catre ingeri in cufere de cristal...

Iarna toate stelele de pe cer devin soli de pace...soldati ce vestesc linistea din suflet...

Stelele care mor pe cer...se astern pe pamanat...

Atunci cand ninge...toti solii de pace vin sa acopere oamenii cu o aura...

Stelele vin cu un scop...orice forma are fiecare stea...isi spune povestea...iar daca se intampla ca o stea deosebit de frumoasa sa te acopere...si sa iti intalneasca privirea...atunci este menit sa intelegi ca esti un om deosebit...

Multe stele care acopera pamanatul....si-au dat duhul prin simpla atingere a unui om, cand s-au topit...Drumul lor aici in lume este sa ne aduca in amintire copilaria, sa ne descreteasca fruntile si sa ne alunge grijirle...

Iar cand oameni ingandurati pasesc pe aleile pustii si inghetate...stelele care sclipesc pe coline...ii fac pe acestia sa sclipeasca ca si acesti soli de pace...

Iar pe mine ma scuzati, trebuie sa fug la o bataie cu zapada.

ZEAMA DE PORTOCALE

2010-01-22T17:26:00.001-08:00

Realitatea unei relatii consta in zeama de portocala care se scurge pe buzele unui insetat…cu cat este mai disperat sa obtina ce isi doreste…cu atat mai mult se departeaza de obiectul dorintei lui…in acest caz, zeama de portocala…seva care hraneste celulele unui om cu gatul uscat de sete, este de fapt metafora pentru o relatie sanatoasa.
In viziunea mea, imaturitatea intr-un cuplu se naste din momentul in care unul din parteneri nutreste la controlul celuilalt, utilizandu-l pentru siguranta sa, exact ca o telecomanda, iar celalalt da curs acestui capriciu…lasandu-se controlat, deoarece teama de a nu rani…persoana iubita, pare mai mare decat constiinta care iti spune ca nimeni nu poseda pe nimeni…si ca rostul oamenilor in viata este sa fie liberi…tocmai de aceea cand avem probleme in cuplu…fugim la prieteni…
Iar iubirea…cum a ajuns sa intre in viata noastra?...cum altfel decat prin prietenie...de care uitam in timp fiind din ce in ce mai ursuzi si mai respingatori…Discutii deschise…dialoguri pline de umor, vitalitatea atator puncte in comun…sincronizarea gandurilor si spontaneitatea deciziilor…iar pe langa toate acestea…camaraderia si detasarea…caci dupa cum stim in noi insine…tot ce cautam in viata este sa gasim acea persoana care sa ne accepte…si la care sa ne intoarcem cu placere ori de cate ori simtim dorul de a ne reintalni.
Cum poate sa-ti fie dor de un om pe care nu il posezi ca obiect?...
Omul devine obiect in momentul crearii unei stari de dependenta…iar aici intervine constiinta…
Nu folosim oameni drept substante halucinogene…avem posibilitatea insa…sa-I cunoastem cu adevarat, fiind cei mai buni prieteni, fara sa ne straduim…ci doar incercand sa fim atenti la ceea ce spun si fac…
Unui prieten adevarat ii pasa de ceea ce iti doresti…unui iubit ii pasa de ceea ce simte fata de ceea ce iti doresti…
Nu toate lucrurile pe care ni le dorim coincid cu planurile celui la care tinem….si atunci tot ce este de facut este sa ne permitem sa fim liberi…
E dureros, cand cineva iti interzice chiar si non-verbal sa te duci unde iti doresti, asta te face sa te simti neinteles…Doar pentru ca stii ca s-ar simti oarecum pentru ca nu poate fi cu tine…si e o alinare sa stii ca pretutindeni unde mergi …desi nu este cu tine, prietenul tau este in inima ta, caci a intrat acolo ascultandu-ti dorintele si incurajandu-te sa le implinesti.
Exista relatii sufocate de o singura gandire…aceea, ca totul se face impreuna
Nu totul se poate face impreuna,
Impreuna acum nu inseamna unul singur…ci doi oameni integri, distincti…
Iar fericirea izvoraste din constientizarea acestui fapt real…

nu-l poti obliga pe celalalt sa stea langa tine,iar daca celalalt se anuleaza pe el insusi dorindu-si asta, mai devreme sau mai tarziu va descoperi ca el insusi o sa devina mult mai pretentios in a-i satisface si
tu la randul tau aceste dorinte…
Insa daca nu isi va impune sa stea mereu alaturi de tine…si se va bucura de oamenii din jurul sau…atunci el se va incarca si va reveni iubindu-te…asa cum si tu vei proceda cand vei primi o propunere, pe care doreai s-o primesti…si firesc ar fi s-o onorezi, bucurandu-te de clipe frumoase…chiar daca nu esti cu cel pe care il iubesti…
Din egoism, sau din impulsuri de moment suntem tentati sa fim lacomi, si poate si invidiosi…ca cel de langa noi se bucura , fara noi…
Lucrurile stau altfel…
Momentele frumoase sunt atunci cand tu te bucuri de orice se bucura cel de langa tine…orice moment este frumos….este nesanatos sa cazi in delir mental si sa-ti imaginezi diverse…important este sa comunici ce simti atunci cand ceva se intampla cu tine…fara insa a acuza pe celalalt…
Noi ne intalnim intamplator in lume…nu stim daca este cu vreun scop sau nu, este decizia noastra sa interpretam lucrurile dupa cum ne dicteaza inima, ajungem sa ne apropiem treptat si daca punctele noastre de reper se intresecteaza…iar drumul este lung si conversatia placuta...reusim chiar sa legam o prietenie…si daca prietenia este atat de puternica incat dureaza ani, atunci ce-i mai frumos pe lume decat sa constientizezi ca a fi iubit de un prieten este un miracol…
Iar cand miracolul se petrece trebuie sa te bucuri ca un copil…sis a gandesti la un intelept…
Nimic nu dureaza o eternitate, insa nici noi nu putem prelungi sentimentul cu atat mai mult atunci cand imaturi fiind reactionam ca si cand am crede ca daca tragi o bancnota de 10 lei…se vor inmulti sansele sa devii bogat…insa, din pacate nu este asa, cel mult exista riscul sa scoata limba la tine Nicolae Grigorescu…si atunci ti se va demonstra faptul ca esti naiv sa consideri ca fericirea poate dura daca o minte de om isi propune sa o faca sa continue…Cata vreme nu fortezi nota, totul vine de la sine…intoarce-te cu gandul la prietenie…cum era?iti impuneai sa faci cumva, sa fii in vreun fel pentru celalalt, sa vrei ca celalalt sa fie si el cumva pentru tine?...nu, nu iti propuneai nimic, totul era o placere copilareasca de a fi alaturi de un prieten de suflet…
Unui prieten nu ii spui mi-ar placea sa fii asa si asa…de ce te duci fara mine…ma simt …
Dar iubirea iti aduce in schimb conexiunea…un lucru greu de evitat cand se ivesc conflicte pentru ca aduce cu sine si partea negativa din noi pe care nu o putem scoate la iveala in timpul prieteniei si care in relatie inconstient iese la suprafata…
Nu isi doreste nimeni sa-si raneasca partenerul, decat in cazul in care este sadic iar celalalt ravneste sa fie torturat…dar nu vorbesc de cazuri speciale, ci de cazul meu…pe care il consider caz comun cu al celorlalti in mare masura.
Fara sa vrem, spunem lucruri care dor…nu ne-am nascut invatati, nu stim cum sa reactionam in toate situatiile…tot ce putem face este sa invatam pas cu pas…si pentru asta este nevoie de rabdare si intelegere…insa cu graba si agitatia din jurul nostru, pana si noi am ajuns s-o incorporam si s-o redam sub forma de impulsuri de moment…
Iar cand unul dintre noi, ia discutia in mod matur…si incearca sa inteleaga ce spui…pe limba ta de diavol tazmanian…si chiar acorda multa intelegere si respect fata de ceea ce zici…numai acest lucru te face sa te simti mai bine…dar sa mai zica si ca te iubeste sau sa te incurajeze, ori sa gaseasca o solutie pentru linistea ta interioara..
Cum sa poti sa invinuiesti un astfel de om?...cum sa crezi despre el ca nu te ia in considerare…
Si atunci iti reevaluezi atitudinea , si iti schimbi viziunea fata de relatie…
Atunci te maturizezi si tu…si iubesti si mai mult omul de langa tine…
Sunt o sentimental-ocholica…pur si simplu addicted fata de tot ce inseamna comunicare, si intelegere…si mai presus de toate prietenia in iubire…
Si postulez pentru rabdare si maturizare emotionala…
Iar in momentele in care voi ajunge la desavarsire…voi simti gustul unui pahar intreg cu suc de portocale, concentrat, cu multa pulpa…

Bataia tobelor si sunetul de flaut

2010-01-21T14:26:00.000-08:00

petrece-ti timpul cu copilarii

Canta un cantec cu tobe si flaut...joaca-te cu naivitatea, picteaza-ti chipul in culori, iubeste tot ce intalnesti...fii cel mai tare copil dintre toti maturii de langa tine...originalitatea si stangaciile tale vor fi apanajul propriei personalitati...fara sa te temi ca esti judecat....fa tot ce-ti place

ia-ti o acadea si fugi la biblioteca...citeste despre mituri

Cumpara-ti o carte despre prieteni...si du-te la gara...

Urca-te in tren si cobori acolo unde ti se opreste gandul...

Aseaza-te la picnic...si mananca o rosie intreaga...mai rupe din sandwich...si fura un mar dintr-un pom de peste drum...fa-te primavara si alearga fluturii...apoi suite-te pe munte si imortalizeaza momentele....

Iubeste natura si spiritul ei...uita de tot ce se poate intampla...uita sa gandesti ...pur si simplu asculta ce-ti spune constiinta...

Constiinta este in Inima...nu in organ, in cel care pompeaza sangele...ci in centrul universului tau existential...se afla acolo unde rugaciunile se duc...

Soarbe din fiecare moment...tot ce ti-ai dorit sa traiesti...

Siuil A Run

2010-01-21T13:08:00.000-08:00

Irlanda e cuprinsa de flacari. Padurile ard in lacrimile naturii.

O femeie...arunca privirea sa indurerata spre copacii raniti de omenire.

Atunci magia renaste pe pamant...si frunzele capata aspectul sufletului nou-nascut...cerul coboara peste corpuri...si imbratiseaza copacii vii.

Anii trec... In timp padurea ramane la fel de vie...omenirea ce-a ranit copacii...fiind inchisa in ea...toata ura si lacomia fiind ascunse in culorile pale ale arborilor...

Oamenii sunt prinsi in acei copaci...iar padurea nu poate fi vazuta decat de suflete inocente.

Primul copil neatins de ura, a alergat spre padure...vorbind mereu si razand....copacii frematand si amintindu-si de blandetea dinainte de maturitate.

Se spune ca atunci padurea a devenit vizibila iar oamenii au fost iertati de femeia ce i-a atins, redandu-le o sansa...iar peste vremuri fiecare suflet din copac s-a intrupat intr-un om nou...iertat fiind...si petrecandu-si viata ca un intelept printre nebuni, uitand ce-a fost candva dar simtind in sinea sa...schimbarea.

Cand am sa ridic privirea...

2010-01-15T15:54:00.000-08:00

...as vrea sa admir toata credinta din noi. Acea stare de spirit...la care ajungi doar pe culmile muntilor, simtind in tine inaltimea si apropierea cerului.

Inaltime ce nu se compara cu atitudinea unui om de rand care ramane la suprafata asfaltului, aproape lipit de el...ascultandu-si greselile.

Acele momente in care asculti un om cand ti se impartaseste cu incredere...iar tu il vinzi, prin vorbe de desertaciune...si aroganta...cu ce esti tu mai presus de acele simtaminte pe care le are el...ce te face sa crezi ca esti mai curat ...orice gand ai avea totul este doar o iluzie...nimic din ce vezi nu e tot ce poti cunoaste.

Licurici

2010-01-05T13:56:00.000-08:00

N-am stiut...si n-o sa stiu niciodata cu exactitate ce traieste in inima mea...atunci cand iubesc.

Tot ce stiu este ca simt lumina...o lumina intensa pe care numai fiintele vii o pot da...

Stiu asta, pentru ca atunci cand lumina se stinge in momente de deznadejde...ma cuprinde frica si tristetea...si bajbai pe intuneric sa caut sursa de lumina care imi dadea atata liniste si siguranta...si cand o gasesc sunt fericita.

Cineva mi-a spus ca in inimile noastre traiesc licuricii.Ei sunt cei ce aduc naturii noastre o zestre impresionanta...ne fac sa plapaim, atunci cand tremuram de emotie...sa luminam o incapere intreaga atunci cand radem de bucurie...sa fim un felinar atunci cand ne curg lacrimile...si sa fim lampa de veghe a tuturor asteptarilor...

Nu-i asa ca-i minunat?

Eu imi intorc privirea inapoi...prin toate celulele care ma alcatuiesc...si imi amintesc cat de mult am gresit pana acum si cat de absenta am fost pentru ca sufletul meu nu s-a implicat afectiv...dar dincolo de toate acestea simt ca vreau sa obtin mai multa daruire din partea mea...si mai gasesc undeva in mine...ascuns, cel mai puternic sentiment pe care l-am putut trai vreodata. Un sentiment care ma ajuta sa imi recapat mereu zambetul si fericirea...iar acest sentiment exista, pentru ca sunt iubita, si multumesc si plang...si palpai...si ma luminez...de umire, de dragoste, de teama...de toate sentimentele la un loc...ca am trait sa simt dragostea...si imi doresc sa o pot simti si mai mult decat atat...sa o pot simti pana voi muri...alaturi de acelasi om iubit...

Linistea care m-a calauzit si mi-a purtat spiritul cand ma stinsesem...n-am s-o pot uita...iar aceasta liniste este mereu cu mine...cand esti tu aici...in inima mea...cand ma gandesc la tine,in acelasi timp in care ma emotionez si ma minunez ca pot iubi asa.

Sa te iubesc pentru mine inseamna sa fiu alaturi de tine pretutindeni in mintea ta...si in bataile inimii.

Si atunci nu-mi ramane decat sa-ti multumesc...si sa ma bucur ca am avut strafulgerearea de inteligenta de a te zari si de a insista sa te cunosc....

Miraj

2009-12-11T13:52:00.000-08:00

E ca si cand m-as afla in fata unei cupe de sampanie…si n-am cu cine toasta…
Asa mi se par momentele de singuratate. O betie lunga si intensa…dinaintea primei guri de alcool…doar tu si paharul golit cu privirea…cu acea privire trista ca n-ai cu cine imparti vorbele asa de dulci si intepatoare …ce-ti stropesc papilele gustative si gandurile ori de cate ori le gusti..intocmai ca sampania…
Am o lista lunga de oameni…si totusi traiesc dincolo de ei…Ma simt prins si tras cu putere intr-o gaura neagra.
Acolo unde esti numai tu, si unde nu-ti gasesti corespondent.
Aici nu exista decat negru si tu…o mare sala de asteptare, unde nu sunt scaune, doar te plimbi in cerc…si astepti ca mentalitatea sa ti se schimbe…
Cand renunti, cu epuizare sa mai gandesti…si te obisnuiesti cu situatia…regizorul spune stop cadru…te felicita ca ti-ai intrat in rol…iar tu iesi de pe platoul de filmari si vezi soarele si iarba in fata ochilor tai…cineva in fuga iti fura sarutul…iar prietenii te invita la un ceai…si atunci totul se umple…