Actorul de comedie veche

Un actor de comedie veche ...e bufonul ce odata cu lasarea cortinei...isi sterge machiajul iar pe fata ii ramane un zambet multicolor...ramas cu gandul la lumea care-a ras in seara asta...

Este omul vesel ce uneori plange, dar care razbeste prin talantele sale sa-l faca pe om sa se bucure de-un moment comic...

Avem si astazi masti vesele si triste...le purtam cu noi

Ce-i cel mai comic mod de a le purta e ca...nici nu ne dam seama cat de natural le schimbam...si cum in oglinda societatii radem de aceeasi bufoni care suntem noi...

File de carte

Vietile noastre sunt file dintr-o carte...scrisa de-un univers mai mult sau mai putin personificat.

Vietile noastre se pierd mereu in mintile oamenilor ce aleg sa-si scrie trecutul...acelasi trecut asemanator mai mult sau mai putin cu al altor vieti de om...

Ai spune cand auzi sufletul uman vorbind, ca ceea ce-i iese lui ca aburul pe gura din spiritul ostenit...este ceea ce-ai simtit si simti...incat iti vine-a crede ca suntem cu totii o copie la indigo a unui tipar aproape identic de trairi sufletesti...

Ai spune c-avem pe lumea asta numai fotografii reprezentative ale celor mai sugestive momente ...din viata noastra...fotografii cu oameni ale caror vieti ne seamana...

Ah, dar si ce diferiti parem...Insa cand ne-ntalnim, din noi sorbi cu nesat o veche amintire a aceleasi vieti impartita in doi oameni....in doi spirite ce s-au regasit si-acum povestesc...

Totul pare scris in carti...cand vorbesti despre trecutul vietii tale...atat de rispit in mii de franturi de suflet omenesc...

Ce-ti lipseste...

E greu de inteles ce poarta cu el un om...

Este usor sa interpretezi...

Mai greu sa apreciezi ce vrea sa spuna o fiinta atunci cand inima ii bate

Imi lipseste acest lucru, pe care il dizolv in mintea mea cu fiecare sentiment de vinovatie ca n-am putut asculta atent, ca n-am putut sorbi cu nesat fiecare moment in care un om mi-a vorbit...

Mi-as dori sa pot sa iubesc cu adevarat oamenii...insa uit.

Uit mereu lucruri..uit sa dovedesc ca imi amintesc mereu de ei...de aceia...care s-au intalnit candva cu mine in drumul lor.

Simt cum imi lipseste acea natura blanda a firii...ce se lasa induiosata mereu...ce iarta mereu.

Simt cum ma topesc sub forta dura a unei platose de fier ce gaureste pieptul cu fiecare apasare...

Ma face sa imi para rau ca nu gasesc o scapare...

Ca uneori plec capul asupra trairilor mele si nu reusesc sa dau panza de in la o parte...sa-mi ating sufletul cu claritate...cu seninatate ca ma pot bucura de noi inceputuri.

Un inceput de valori morale, de lipsa de rautate...de o mare pasiune pentru bunatate...si de mult curaj in toate acestea la un loc.

Mi se pare ca imi lipseste adevarata dragoste fata de fiinte vii...ca trec ca un mort pe langa cele mai valoroase momente...ca ma torturez mereu cu ganduri...ca pur si simplu acum ma automutilez ...subliniind mereu aceleasi si aceleasi lipsuri...

Stiu ...dar imi lipseste...si simt asta mai presus decat orice...

Te pun pavaza deasupra firii...

Impanziti cu Idei Preconcepute...

Cantam in struna zilnic....celor de care ne temem...

Corzile ne vibreaza la auzul unor judecati sau critici...

Ne schilodim sufletele cu ganduri ce doboara cel mai inalt spirit...si dau jos din jilt si cel mai viteaz domnitor...

Ne cladim castele de nisip si ne incredem in lucruri efemere...

Plutim printr-o rascruce permaneneta de drumuri...iar sceptici...ramanem deseori pe loc...

Ne lasam dezamagiti pretutindeni unde simtim ca am ajuns...in lumea inconjuratoare...

Iar muzica trista de cele mai multe ori inunda pe dinauntru...si hraneste o convingere precum ca...in viata e musai suferinta...

Sunt parte din noi...amarul lucrurilor reale...ce ne dezleaga de idealurile pe care romantismul epocilor pierdute le naste...

Traim intr-o perioada in care moralitatea si valoarea se ascund in suflete ce admira perioade apuse...

Evident ca acestia doar mai viseaza ca-n societate sa fie inconjurati de gentlemani si de doamne...si evident ca acum...ofteaza...realitatea te face sa treci cu capul si urechile infundate profund in tine...preocupat fiind...din reflez de propriile imagini despre viata...de propria impresie despre lume...si nu stim ca tocmai acest lucru este mai important...ca noi ne croim cu tesatura fina...o sita prin care cernem in timp lucruri pretioase...care sa ne ramana si sa ne cladeasca un castel din marmura de fildes...fiecare piesa, din mine acum...formeaza o mica cutie muzicala...unde in centru danseaza pe apa o lebada alba si una neagra...

In mintea mea se tin mereu concerte cu instrumente muzicale vechi...

...uneori se dezacordeaza repede alteori suna perfect...insa spectacolul este unic...si ramane de observat...

A trai inseamna a nu sta nici o clipa in loc...inseamna pentru mine a te depasi permanent...pe tine insuti...

E un obicei la moda sa te temi de penibil...sa te feresti de comunicare si de autenticitate...

ne dorim acest lucru din adancul fiintei noastre...dar curajul ni-l uitam intr-un magazin de antichitati...pe drum.

Nimeni...dintre cei intelepti...nu se vor baga in corabia voastra de idei...ca sa va scufunde...ci doar va vor incuraja punand intrebari...

N-avem prea multi acest cod al bunului simt...nu ne ramane decat sa ne remodelam conformatia...si sa cernem pe veci...ca niste cautatori de comori...pietrele pretioase...

Amin.

Jocul Emotiilor

ti-ai pus intrebarea...ce-ai reusit sa faci pana in acest moment si daca ceea ce-ai facut iti aduce satisfactii?...

emotia care ma copleseste cand fac inventarul trairilor de pana acum este uimitoare...imi reimprospatez memoria cu cele mai semnificative momente care m-au adus in fiinta mea de astazi...

noi, trecem prin viata fugind...nu lasam in urma mari urme decat niste talpi in nisip...

unii dintre noi isi fac timp pentru un jurnal de calatorie...dar altii pur si simplu se grabesc sa traiasca...iar peste ani cand se opresc sa isi prinda sufletul din urma ramas sa se gandeasca la ce-a fost...isi amintesc cat de multe au facut...dar ca ei inca nu au acea cunostinta de cauza, tocmai pentru ca ei nu au baut cu nesat dintr-un izvor...caruia sa-i simta racoarea prin vene, ci...au spus ca mai are de asteptat acest ragaz....si au fugit in continuare...fara sa se mai opreasca...iar atunci cand gafaiau de oboseala...si-au dat seama ca au facut foarte multe dar fara sa le fi umplut sufletul de consistenta multumirii de sine...

fugim oriunde, in toate partile cautandu-ne pe noi...si implinirile noastre raman astfel in urma...deoarece pierdem esenta.

Asta-i cugetul sufletului calator...isi pierde radacinile...dar capata legaturi in intregul univers...inima lui tanjeste la apartenenta...insa spiritul lui este zamislit din singuratate.

Calul este simbolul iubirii de libertate..fuga catre necunoscut...catre paduri de imaginatie si izvoare de cunoastere...Totul pare sa fie un joc de emotii creat de fantezia omului....

Scurt-circuit...sentimental

ne despartim de prieteni, uitam de noi, si iubim pe ascuns un ideal...iar cand ne indragostim...ne electrizam pana in talpi...pana cand ardem cu totul...

apoi ne revenim din mahmureala si ne amintim ca am ramas pe loc...uitand sa facem un pas inainte spre o schimbare majora...
acea schimbare care incepe mereu cu un cuvant...cu un gest...cu un zambet...

a prinde aripi nevazute inseamna a respecta ceea ce nu poti intelege...inseamna sa pastrezi tacerea si sa privesti atent spre orizontul ochilor ce te privesc...inseamna sa incurajezi fiecare pas facut inainte cu sau fara prezenta ta...dar cu increderea ta prezenta oricand...inseamna sa ai sentimente.